REPORTAJ Noaptea prin București când Nicușor a devenit Nicu. Alături de edilul Capitalei în mijlocul voluntarilor și al bucureștenilor ieșiți pe răcoare la plimbare

REPORTAJ Noaptea prin București când Nicușor a devenit Nicu. Alături de edilul Capitalei în mijlocul voluntarilor și al bucureștenilor ieșiți pe răcoare la plimbare

Candidat independent pentru al doilea mandat, Nicușor Dan a reușit o victorie categorică în alegerile pentru Primăria Capitalei, obținând 45 la sută dintre voturile exprimate. După ce și-a expus în clipuri de campanie pozele din adolescență cu părul lung, fostul activist a urcat pragul maturității electorale ca un adevărat rock star: dezinhibat, în mijlocul mulțimii și pe muzica lui Iggy Pop.

„Sunt călătorul/Văd cerul de deasupra orașului” 

Momentul acela când lași să treacă troleul, cu gândul că îl iei pe următorul sau pe următorul și, până atunci, vezi cine a ieșit primar la București. Și poți să faci doi pași și să strigi, peste camerele TV, „Bravo, Nicule, bravo!”. 

Ziua alegerilor a venit la pachet cu o căldură sufocantă în București. O căldură așa de mare, încât nu scoți bișonul din casă decât dacă îi porți pică și vrei să-l chinui. Oamenii au ieșit să-și plimbe câinii prin Cișmigiu pe la zece noaptea. Iar unii dintre ei s-au oprit pe colțul de trotuar de lângă intrarea în parc să fie martori la discursul lui Nicușor Dan. 

Scenografia a fost minimalistă spre austeră: un ecran mare și boxe din care se auzeau Moby, Smashing Pumpkins și alte sunete alternative, firește, Iggy Pop, „I am the passenger”, „Sunt călătorul”, o scenă mică și o tribună de plastic transparent. În jurul lui Nicușor Dan, îmbrăcat în costum, au stat voluntarii din campanie, cu veste verzi și șepci asortate. Trepiedele televiziunilor, grupate în semicerc, făceau figură de scut în fața trecătorilor care staționau și lungeau gâturile spre zona de sub reflectoare. 

Căldură și apă rece

Polițiștii, cu semnalele albastre aprinse la mașini, vegheau mulțimea de pe margini. În timpul ăsta, prin spatele scenei, autobuzele continuau să treacă, dar oamenii amânau să se urce în ele. Nicușor Dan s-a instalat  la tribună și a așteptat, minute lungi, să apară rezultatele exit-pollurilor pe ecran. Cu o foaie în mână, nu o foaie A4, ci una care semăna cu o scrisoare veche. 

La picioarele trepiedelor, sticlele de apă, inițial rece, se goleau și cădeau ca soldații. Atât de cald era aerul, că fumul de țigară nu mai urca în sus și rămânea așa, la orizontală, dând un aer mistic discuțiilor de pe margini. Vorbele erau pe terminate și urmau să apară cifrele. Când au apărut, au izbucnit chiote și aplauze. Numele lui Nicușor a fost scandat și candidatul independent a râs, chiar a râs zgomotos, descătușat, la un moment dat.  

Matematicienii iau totul

Pe seama matematicianului preferat al primarului din București, Evariste Galois, biografii au pus expresia: „Nu am timp”. Și viața lui, care a durat mai puțin de 21 de ani, i-a dat dreptate. Și cam atât, să recunoaștem, e accesibil, pentru majoritatea dintre noi, din platforma-program a lui Galois. Cum a trăit, cum a murit, cu ce monarhiști s-a bătut. Aceeași soartă o au toți matematicienii în memoria publicului larg. De necunoscuți faimoși din motive necunoscute. 

N-o să știm niciodată cu ce se ocupă, de fapt, Nicușor Dan. Nici n-o să aruncăm un ochi pe teza lui de doctorat, ca să nu ne doară. Ochiul. Nu mai vorbim de altele. Mergem pe încredere. Pactul nescris cu știința scrisă care ne desenează civilizația. Dar nici măcar matematicienii n-ar putea spune dacă încă patru ani la Primăria Capitalei înseamnă mult, puțin sau suficient timp. Între cele două mandate însă a fost o noapte de revelații.

Cu voluntarii radioși în spatele lui, Nicușor Dan și-a rostit discursul. Cu pauze, cu intonație, cu voce răspicată, nici furioasă, nici gâtuită de emoții. Un politician etichetat drept slab comunicator. Un savant care nu știe cum să socializeze. O abstracțiune de activist căreia i-a fost dedicat un concert, Nicușor Dan Experience. Toate astea au fost odată. 

În seara alegerilor, oamenii s-au strâns în jurul primarului ales, fără să-i mobilizeze nimeni. Fără uniforme, fără lanțul telefoanelor. Doar o mișcare spontană spre punctul luminos al bulevardului, cu o mână pe lesa lui Bobiță sau pe talia iubitei și cu cealaltă pe telefon, să prinzi momentul de coada lui meteorică. 

Petrecere fără alcool, poze fără filtru

Niciunul dintre foștii candidați sau primari din Bucureștiul postdecembrist nu a avut, până acum, acest curaj să coboare în stradă, când vine clipa închiderii urnelor. Au mers la palatele de partid sau la sediile de campanie, dacă au fost independenți. Dar nu au ajuns atât de departe cu imaginația, încât să sărbătorească la nivelul la care respiră și circulă bucureștenii. 

Discursul s-a terminat, au început interviurile pentru televiziuni și, strângându-și buzele de sete, Nicușor Dan a vorbit pe rând, cu toți. Apoi s-a fotografiat cu voluntarii. Cu trecătorii, cu copiii trecătorilor. A strâns mâini și a zâmbit, în timp ce colaboratorii lui demontau scena și cărau tribuna peste drum, la Primărie. 

Oamenii au mai stat așa adunați și după ce primarul a fost luat aproape pe sus de echipa de campanie și dus cu o mașină la sediul USR din Kiseleff. Pe ecran rulau datele de la alegeri, câțiva tineri făcuseră rost de bere, „o treabă am avut și pe aia n-a făcut-o, i-am zis să fie rece”. Doi gardieni vârstnici ai Cișmigiului le-au atras petrecăreților atenția că nu e voie cu alcool pe stradă. Tinerii au răspuns „Înțelegem, înțelegem!” și s-au dus să sărbătorească în altă parte. 

Voluntarii și-au dat jos vestele și s-au împrăștiat care încotro. Reflectoarele s-au stins. Deja era târziu. Pe Bulevardul Elisabeta alunecau autobuzele din transportul de noapte. Unele mașini care treceau salutau cu claxoane. Un scurt răgaz de triumf, înainte de o nouă zi de trafic și încă o zi de luni.

Problema lui Nicușor: „Oare a fost un vot negativ sau unul pozitiv?”

Strânși în jurul ecranului încă luminos, plimbăreții de la miezul nopții nu se deosebeau, în esență, cu nimic de preistoricii strânși în jurul focului din peșteră. Ca și cum numerele urmate de bețe procentuale ar ține nu de cald, că schimbările climatice au rezolvat problema asta. Ar acoperi anumite nevoi de bază pe care le credeam pierdute de când ne ducem viața în metropole. 

La sediul USR, atmosfera era la polul opus celei din gura Cișmigiului. Adică glacială spre funebră. Nicușor Dan părea sufletul petrecerii, așa că n-a stat prea mult înăuntru, contrastul fiind prea mare. A coborât în curte și a mai vorbit live la televiziuni. A dat autografe și a făcut poze cu admiratorii din alianță. „Oare a fost un vot negativ sau unul pozitiv?”, a întrebat el și cei din jur au tăcut un pic. 

Când ești pe primul loc, cu 20 de procente în fața candidatului de pe locul doi, o asemenea întrebare nu mai trebuie pusă. Oare? 

Nicușor Dan a avut și are un plan, cum zicea unul dintre primele lui sloganuri. Dar n-a prevăzut că atâția oameni, dincolo de cercul de suspecți ai științelor exacte, vor înțelege planul lui. Și că-i vor întinde mâna când îl întâlnesc pe stradă. Sau, mai mult, că se vor opri să-l aplaude și să-l strige colocvial „Nicule!”, un titlu care, la o scară de 1,83 milioane de locuitori, este cel puțin egal cu medalia Fields. E și o ridicare în rang matur politic. Practic, așa cum dispare visul unei nopți de vară, a dispărut și stinghereala diminutivului dintre bucureșteni și primarul lor.