S-au terminat negocierile tensionate între fermieri și ministru: ședință cu ȚIPETE – Protestatarii au trecut barajul Poliției

S-au terminat negocierile tensionate între fermieri și ministru: ședință cu ȚIPETE – Protestatarii au trecut barajul Poliției

„Având în vedere faptul că, la finalul întâlnirii de la Ministerul Agriculturii, delegația transportatorilor și fermierilor protestatari a transmis reprezentanților Guvernului că nu este pregătită să continue întâlnirile conform calendarului transmis în cursul dimineții, discuțiile cu ministerele de resort/ autoritățile competente au fost reprogramate astfel: Astăzi:Ora 18.00 – Ministerul TransporturilorOra 20.00 – Autoritatea pentru Supraveghere FinanciarăDuminică, ora 11.00 – Ministerul Finanțelor

Guvernul României, împreună cu ministerele și instituțiile publice implicate, vor continua să comunice constant evoluția acestui dialog pentru găsirea celor mai rapide și bune soluții la probleme legitime ridicate de transportatori și fermieri”, au transmis autoritățile.

La ședința cu fermierii a fost un adevărat haos. Ministrul Florin Barbu a țipat la liderul protestatarilor care, și de această dată au venit cu o listă lungă de revendicări. 

Între timp, în a patra zi de proteste masive fermierii au trecut de barajul poliției pentru a continua revolta în Capitală.

Fermierii și transportatorii NU renunță la proteste! Noi ambuteiaje pe centura Capitalei – Calendarul NEGOCIERILOR

Precizările Clubului Fermierilor Români: Vrem rezolvarea crizei financiare a fermierilor și redobândirea competitivității fermelor românești

Fermierii români au nevoie de un plan de salvare și stabilitate financiară, în parteneriat cu Guvernul României.

Clubul Fermierilor Români reafirmă importanța consolidării comunicării și cooperării Guvernului României și Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale cu parteneri sociali, reprezentanți ai intereselor fermierilor, în scopul identificării acțiunilor și resurselor aferente  pentru adoptarea de catre Guvern a unui Plan de măsuri urgente ca răspuns la criza financiară cu care se confruntă fermierii români. 

Acest plan trebuie să fie rezultatul unor negocieri care să consemneze angajamentele Guvernului pe termen scurt și mediu, pentru că această criză cu care se confruntă fermierii s-a acumulat în timp și poate fi rezolvată cu un plan asumat politic, diplomatic, financiar și economic. Propunerile sintetizate de revendicări solicitate de către Clubul Fermierilor Români, în 14 puncte, reprezintă o parte a acestui plan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *