NASA a prezentat prototipul lui X-59, un avion supersonic „silențios”. La ce viteză ajunge

NASA a prezentat prototipul lui X-59, un avion supersonic „silențios”. La ce viteză ajunge

Agenţia Spaţială Americană (NASA) a prezentat noul său avion supersonic X-59 pentru prima dată în faţa publicului în cadrul unui eveniment care a avut loc vineri, 12 ianuarie, informează agenția DPA, preluată de Agerpres.

Avionul, care are o lungime de aproximativ 30 de metri, un fuzelaj ascuţit în partea din faţă şi o anvergură a aripilor de aproximativ 10 metri, a fost prezentat la un centru deţinut de contractorul din domeniul apărării Lockheed Martin în Palmdale, un oraş din statul american California.

Aeronava este piesa centrală a unui proiect al NASA, denumit „Quesst” (Quiet SuperSonic Technology). Primele teste de zbor deasupra unor regiuni selectate din Statele Unite sunt planificate pentru sfârşitul acestui an, în timpul cărora vor fi colectate date suplimentare.

Vicepreşedintele NASA, Pam Melroy, a descris aeronava ca fiind „o altă bijuterie în coroana NASA”.

Ceea ce este special la X-59 este faptul că aeronava americană ar trebui să fie capabilă să zboare fără să producă o explozie supersonică.

X-59. Foto: nasa.gov

Când se zboară supersonic, viteza aerului este mai mare decât viteza sunetului în vecinătatea aeronavei. Dacă o aeronavă trece de bariera sunetului în aer, se produce o bubuitură foarte puternică, denumită „boom sonic”.

Administraţia Federală pentru Aviaţie din Statele Unite (FAA) a interzis toate zborurile supersonice civile deasupra teritoriului american până la noi ordine.

X-59 este proiectat să zboare la o altitudine de aproximativ 16 kilometri cu o viteză de 1.500 de kilometri pe oră (de 1,4 ori viteza sunetului).

Lockheed Martin a primit aproximativ 250 de milioane de dolari de la NASA pentru a dezvolta această aeronavă.

Ultimele zboruri regulate supersonice cu pasageri la bord au avut loc în urmă cu aproximativ 20 de ani, când legendarele avioane Concorde efectuau curse pe rutele Paris-New York şi Londra-New York.

După un accident cu peste 100 de morţi produs la Paris în 2000, operaţiunile au fost întrerupte în 2003.

În afară de NASA şi Lockheed Martin, şi alte companii lucrează în prezent la proiecte ce vizează revenirea în actualitate a avioanelor cu reacţie supersonice. 

Foto: Profimedia

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *