Șansă pentru Moldovan? Ce portar ar urma să-l înlocuiască pe Oblak la Atletico

Șansă pentru Moldovan? Ce portar ar urma să-l înlocuiască pe Oblak la Atletico

Atletico Madrid este pregătită să renunțe la serviciile lui Jan Oblak, unul dintre cei mai importanți oameni ai echipei din ultimul deceniu. Spaniolii caută acum soluții pentru a acoperi postul de portar.

Jan Oblak s-ar putea despărți de Atletico Madrid în următoarea perioadă de transferuri

Jan Oblak este rivalul pe post al portarului naționalei lui Edi Iordănescu, Horațiu Moldovan. Goalkeeper-ul României a fost cumpărat de Atletico în această iarnă de la Rapid București, însă nu a debutat încă pentru echipa lui Diego Simeone, întrucât slovenul este un adevărat simbol al echipei.

Horațiu Moldovan ar putea beneficia de plecarea lui Jan Oblak de la Atletico. În ultimii ani, acesta a fost titular în mai toate meciurile, iar un posibil transfer al acestuia ar putea da o șansă neașteptată titularului din poarta naționalei României.

Presă din Spania a vorbit despre o posibilă despărțire între Oblak și Atletico. Fichajes a notat că speculațiile conform cărora slovenul ar putea părăsi echipa lui Diego Simeone continuă, iar oficialii de pe Wanda Metropolitano caută soluții pentru a-l înlocui.

Jurnaliștii iberici au notat că o posibilă variantă ar fi David de Gea. Spaniolul este liber de contract după despărțirea de Manchester United. Acesta a jucat la Atletico Madrid în perioada 2009-2011. De Gea a ajuns deja la vârsta de 33 de ani și speră să-și facă revenirea în fotbalul de elită.

Ultimul meci al lui David de Gea a fost pe data de 3 iunie 2023, în finala FA Cup dintre Manchester United și Manchester City. Atunci ”Diavolii Roșii” au fost învinși cu scorul de 1-2. Portarul spaniol a petrecut 12 sezoane pe Old Trafford, fiind unul dintre cei mai buni portari din lume.

Șansă pentru Horațiu Moldovan?

În ultimele sezoane, De Gea a avut evoluții ezitante, comițând numeroase greșeli care au dus la goluri care puteau fi evitate. Portarul a fost adesea criticat în presa britanică. Rămâne de văzut dacă conducerea celor de la Atletico va alege să semneze cu un fotbalist care nu a mai jucat de un an de zile.

În cazul în care oficialii lui Atletico vor decide că De Gea este omul potrivit pentru a-l înlocui pe Oblak, Moldovan ar putea avea parte de o șansă neașteptată. Portarul român ar putea prinde mai multe meciuri, întrucât De Gea a ajuns deja la o vârstă înaintată iar Simeone ar putea alege să îi ofere mai multe șanse lui Moldovan.

Situația lui Oblak a atras deja interesul unor giganți din Premier League. Liverpool, Chelsea și Manchester United s-ar fi interesat de sloven. Portarul are contract cu Atletico până în 2028 și o clauză de reziliere imensă, de 120 de milioane de euro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *