Sărbătoare 27 mai. Mari sfinți sunt cinstiți de credincioși. Zi importantă a ortodoxiei

Sărbătoare 27 mai. Mari sfinți sunt cinstiți de credincioși. Zi importantă a ortodoxiei

OrtodoxeSf. Mc. Iuliu Veteranul; Sf. Sfinţiţi Mc. Eladie şi Terapont, episcopul Sardiei; Sf. Mărt. Ioan Rusul

Greco-catoliceSf. m. Eladie; Sf. m. Iuliu Veteranul

Romano-catoliceSf. Augustin din Canterbury, ep.

Sfântul Mucenic Iuliu Veteranul este pomenit în calendarul creştin ortodox în ziua de 27 mai.

A fost omorât în vremea persecuţiilor împotriva creştinilor declanşate de împăratul roman Diocleţian (285-305), care a dispus, între altele, să fie îndepărtaţi din armată toţi soldaţii creştini.

Sfântul Mucenic Iuliu făcea parte din legiunea romană din cetatea Durostorum, oraş din provincia Moesia Inferior (astăzi Silistra). A fost condamnat la moarte prin tăierea capului, după ce a refuzat să aducă jertfă zeilor şi a primit moarte martirică în Durostorum, în 27 mai 298.

Sfântul Ioan Rusul s-a născut într-un sat din Rusia, la sfârşitul veacului al XVII-lea. Anul cel mai probabil al naşterii sale este 1690, şi aceasta deoarece sfântul a participat ca soldat la războiul pe care Petru cel Mare l-a întreprins împotriva turcilor în 1711.

Luat prizonier de tătari în luptele pentru dezrobirea Azovului, Sfântul Ioan a fost vândut unui ofiţer superior turc, care era eparh în Procopie, Asia Mică, aproape de Cezareea Capadociei. Întorcându-se în ţinutul său, aga l-a luat cu sine şi pe Ioan. Pentru a renunţa la credinţă, tânărul Ioan a fost mult chinuit, dar nu s-a plecat asupritorilor.

Rânduit să îngrijească de vite, fericitul Ioan îşi întindea într-un colţ al staulului trupul obosit, mulţumind lui Dumnezeu că l-a învrednicit a se face următor al smereniei lui Hristos, Cel ce a primit a Se naşte într-o iesle săracă, lângă Bethleem.

Cu timpul, stăpânul său a început să-l îndrăgească, ajutând la aceasta şi smerenia şi blândeţea lui. Câteodată, noaptea, Ioan mergea pe ascuns la o biserică a Sfântului Gheorghe, ce era zidită într-o râpă, nu departe de casa stăpânului său, şi făcea priveghere, stând în picioare în pridvorul bisericii. Tot aici mergea în fiecare sâmbătă şi se împărtăşea cu Preacuratele Taine.

După puţini ani, pe care i-a trăit, apropiindu-se sfârşitul vieţii sale pământeşti, fericitul s-a îmbolnăvit şi a cerut să fie culcat pe paie în staulul pe care îl sfinţise cu rugăciunile sale şi cu reaua pătimire îndurată pentru numele şi dragostea lui Hristos. Şi-a dat sfântul său suflet în mâinile Domnului pe care atât de mult îl iubise în ziua de 27 mai 1730.

Sfintele sale moaşte au fost descoperite după trei ani de la moartea sa, când Sfântul Ioan s-a arătat în vis preotului din sat.

În prezent, sfintele moaşte ale Sfântului Ioan Rusul se află în localitatea Procopie din insula grecească Evvia.