Secretarul de stat american Antony Blinken este aşteptat miercuri la Chişinău, unde va anunţa un nou pachet de sprijin pentru Moldova

Secretarul de stat american Antony Blinken este aşteptat miercuri la Chişinău, unde va anunţa un nou pachet de sprijin pentru Moldova

Secretarul de stat american Antony Blinken va discuta miercuri, la Chişinău, despre sprijinul Statelor Unite pentru ca Republica Moldova să facă progrese în ceea ce priveşte aderarea sa la UE şi securitatea energetică, a anunţat Departamentul de Stat, scrie News.ro.

Antony Blinken se va întâlni cu preşedinta Maia Sandu, cu prim-ministrul Dorin Recean şi cu alţi oficiali. „Va avea ocazia să evidenţieze progresele înregistrate de Moldova pe calea integrării europene, consolidarea democraţiei şi ameninţarea reprezentată de interferenţa Rusiei în procesele sale interne”, a transmis Departamentul de Stat.

„Anticipez că va avea un pachet solid de sprijin pentru tranziţia Moldovei atât în ceea ce priveşte independenţa energetică sau o mai mică dependenţă de sursele din est, dar şi în ceea ce priveşte sprijinul pentru democraţie împotriva ameninţărilor ruseşti”, a declarat vineri într-un briefing de presă asistentul secretarului de stat pentru Europa şi Eurasia, James O’Brien.

Preşedinta Maia Sandu şi secretarul de stat american, Antony Blinken, vor susţine o conferinţă de presă comună la ora 17:30.

Aceasta va fi a doua vizită a şefului diplomaţiei americane la Chişinău după cea din martie 2022. Atunci, când Rusia tocmai îşi începuse invazia în Ucraina, oficialul american s-a aflat la Chişinău timp de două zile. Blinken s-a întâlnit cu preşedinta Maia Sandu, cu fostul premier Natalia Gavriliţa şi cu ministrul de externe de atunci, Nicu Popescu.

„În Republica Moldova, preşedinta Sandu a fost ţinta dezinformării ruseşti şi a operaţiunilor agresive încă de la învestirea sa. Şi credem că succesul ei în obţinerea unor rezultate mai bune pentru moldoveni şi în integrarea mai accentuată în Europa în ultimii ani demonstrează că este un curs înţelept. Evident, oamenii din Moldova vor avea şansa de a decide. Dorim ca ei să decidă într-un mediu liber şi corect, cu cât mai puţine interferenţe şi dezinformări posibile, iar vizita secretarului de stat va întări acest aspect”, a explicat James O’Brien referitor la integrarea euro-atlantică a Moldovei.

Întrebat despre situaţia din Transnistria, el a declarat că în evaluarea SUA, „nu există o ameninţare militară directă, dar există operaţiuni de influenţă rusească în curs de desfăşurare, iar acest lucru este îngrijorător”.

„Ceea ce am văzut în ultimii doi ani este un beneficiu real pentru cetăţenii atât din Transnistria, cât şi din Moldova, ca urmare a scăderii dependenţei de Rusia şi a integrării europene tot mai mari a Moldovei. Şi credem că acest lucru oferă o bază solidă în Transnistria, precum şi în Moldova în ansamblu, pentru a continua pe această cale, iar acest lucru este, în mod evident, de o importanţă reală, având în vedere că se confruntă cu alegeri cruciale în acest an. În ceea ce priveşte chestiunea mai largă a Transnistriei, continuăm să sprijinim procesul condus de OSCE, care va duce la o soluţionare cuprinzătoare, credem noi”, a spus oficialul de la Washington.

Vizita secretarului de stat american aduce restricţii de circulaţie la Chişinău. Astfel, începând cu ora 8 dimineaţa şi până la 9 seara, accesul persoanelor în anumite locuri din centrul oraşului şi pe arterele care fac legătura cu Aeroportul Internaţional Chişinău va fi temporar limitat. Şoferii sunt îndemnaţi să se conformeze cerinţelor agenţilor de circulaţie şi „să manifeste răbdare şi disciplină”. De asemenea, Primăria Chişinău a anunţat că în anumite locuri publice din capitală accesul persoanelor va fi limitat temporar miercuri, relatează NewsMaker. Totodată vor fi restricţii la desfăşurarea de manifestaţii, precum şi a lucrărilor de reparaţie a drumurilor/reţelelor electrice/termice, apeduct/canalizare şi tăiere a arborilor în perimetrul străzilor pe unde se va deplasa coloana oficială. Măsura va fi valabilă, de asemenea, între ora 8:00 şi 21:00.

Statele Unite sunt unul dintre cei mai importanţi parteneri şi susţinători ai Republicii Moldova, potrivit Preşedinţiei de la Chişinău. Începând cu anul 1992, Guvernul SUA a sprijinit Moldova cu finanţare care depăşeşte 2,5 miliarde de dolari. De la izbucnirea războiului Rusiei împotriva Ucrainei, Statele Unite au oferit Moldovei asistenţă financiară în valoare de 774 de milioane de dolari, dintre care 300 de milioane sunt destinate depăşirii crizei energetice şi consolidării securităţii energetice. Din aceste fonduri, 80 de milioane de dolari au fost folosite pentru compensarea facturilor la gaz natural şi electricitate pentru cetăţenii cu venituri mici, iar 135 de milioane de dolari sunt alocate pentru a spori generarea internă a energiei electrice şi construcţia unei linii de înaltă tensiune de 400 kV, prin staţiile electrice Străşeni (Moldova) şi Gutinaş (România), care va conecta Moldova la reţeaua electrică a României, facilitând astfel integrarea în reţeaua energetică europeană.

De la Chişinău, secretarul de stat american va pleca la Praga, unde joi va participa la o reuniune informală a miniştrilor de externe din cadrul NATO, care vor pregăti deciziile ce vor fi luate la summitul NATO din iulie de la Washington.