Șeful celei mai mari companii de IT din Rusia a fost găsit mort în biroul lui. Cherepennikov era implicat în activitățile FSB

Șeful celei mai mari companii de IT din Rusia a fost găsit mort în biroul lui. Cherepennikov era implicat în activitățile FSB

Un om de afaceri care are legături cu serviciile de securitate ale Rusiei a devenit cea mai recentă figură de profil înalt din elita țării care moare în circumstanțe inexplicabile, scrie sâmbătă, 22 iulie, Newsweek.

Milionarul rus Anton Cherepennikov, în vârstă de 40 de ani, care era șeful celei mai mari companii IT din țară, ICS Holding, a fost găsit mort în biroul său din Moscova, potrivit relatărilor presei locale.

Cauza preliminară a decesului acestuia a fost un stop cardiac, conform presei ruse.

Cu toate acestea, Vasili Polonski, un prieten al milionarului, a declarat că nu crede motivul oficial al morții acestuia, scrie portalul independent de știri în limba rusă Baza.

“Cauza exactă a morții antreprenorului va fi stabilită ulterior”, a precizat publicația.

ICS Holding era folosit de Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB, fostul KGB) pentru supravegherea activităților online ale cetățenilor, potrivit ziarului independent rus Novaia Gazeta.

Publicația precizează că firma lui Cherepennikov a fost beneficiara unei legi, introdusă în 2018, care a înăsprit supravegherea pe care serviciile de securitate din Rusia o derulau asupra cetățenilor.

Legea le-a permis operatorilor de telecomunicații să stocheze înregistrări audio ale tuturor apelurilor și mesajelor text timp de șase luni, iar traficul de internet timp de o lună. ICS Holding s-a confruntat cu sancțiuni internaționale în urma invaziei Rusiei în Ucraina.

Cherepennikov a fost un partener de lungă durată al oligarhului Alisher Usmanov, care a fost plasat pe lista sancțiunilor internaționale din cauza legăturilor lui cu președintele rus Vladimir Putin.

Cherepennikov a făcut parte din consiliul de administrație al USM, precum și al operatorilor de telefonie mobilă Megafon și USM Telecom, companii pe care Usmanov le controlează, potrivit Novaia Gazeta.

Astfel, două personalități care aveau legături cu regimul lui Putin au decedat în doar 48 de ore, după ce oligarhul miliardar Igor Kudriakov, fost oficial guvernamental și om de afaceri bogat, a fost găsit mort în apartamentul său din Moscova. Potrivit relatărilor din presa rusă, Kudriakov fusese diagnosticat cu cancer.

“Încă o moarte misterioasă a unui manager de top din Rusia”, a scris, pe Twitter, Anton Gherașcenko, un consilier al Ministerului ucrainean al Afacerilor Interne.

O lungă serie de decese misterioase

În ultima vreme au avut loc mai multe decese inexplicabile ale unor oficiali și oameni de afaceri din Rusia.

În luna iunie, a fost găsit cadavrul lui Artem Bartenev, în vârstă de 42 de ani, care lucra la Tribunalul Districtual Kirovski din orașul Kazan. Acesta căzuse de la etajul 12 de la fereastra apartamentului său, potrivit relatărilor locale.

Tot în iunie, Iuri Demin, 62 de ani, fostul șef al Inspectoratului de Stat pentru Siguranța Rutieră din regiunea Sverdlovsk, a murit după ce a căzut de la etajul al doilea al casei sale de vacanță.

Pavel Antov, 65 de ani, un politician rus care a criticat invazia lui Putin în Ucraina, a fost găsit mort după ce a căzut de la o fereastră în India, în decembrie 2022. Moartea lui a survenit la două zile după ce prietenul său, Vladimir Bidenov, a fost găsit mort într-o cameră din același hotel.

Și Ravil Maganov, 67 de ani, președintele gigantului petrolier rus Lukoil, a fost găsit mort în septembrie 2022. El căzuse de la fereastra unui spital din Moscova.

Foto: Profimedia Images

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *