Străzile municipiului București respiră artă și istorie, motiv pentru care mii de turiști se înghesuie, an de an, să viziteze cele mai frumoase și impresionante monumente din Capitală, de la muzee, statui și parcuri la cele mai spectaculoase palate ale metropolei. Iată un clasament al celor mai renumite palate din București.
Palatul Parlamentului
Cunoscut și sub numele de Casa Poporului, Palatul Parlamentului este una dintre cele mai mari clădiri administrative din lume, construită la inițiativa fostului lider comunist, Nicolae Ceaușescu.
Cu o suprafață de 365.000 de metri pătrați și 1.100 de camere, această construcție monumentală a fost ridicată între 1984 și 1997.
Clădirea face parte dintr-un proiect urbanistic mai vast, cunoscut sub numele de „Proiectul București”, care includea și Bulevardul Victoria Socialismului (astăzi Bulevardul Unirii) și alte clădiri adiacente.
Pentru a face loc acestui proiect grandios, numeroase clădiri istorice, biserici și case, au fost demolate. Clădirea are 12 etaje la suprafață și 8 subterane, găzduind aproximativ 1.100 de camere.
Printre acestea amintim săli de conferințe, birouri, săli de ședințe și apartamente de lux. Unele dintre cele mai notabile săli sunt Sala Unirii, Sala Albastră și Sala Drepturilor Omului.
Legenda spune că sub Palatul Parlamentului ar exista o rețea vastă de tuneluri și buncăre secrete, menite să fi fost folosite de către Ceaușescu în caz de pericol.
De asemenea, se vorbește despre fantomele muncitorilor care au decedat în timpul construcției, rătăcind încă prin coridoarele subterane.
Palatul Cantacuzino
Palatul Cantacuzino, situat pe Calea Victoriei, a fost construit între anii 1898 și 1900 pentru prințul Gheorghe Grigore Cantacuzino, cunoscut și sub porecla de Nababul. Este un exemplu splendid de arhitectură Beaux-Arts, proiectat de arhitectul Ion D. Berindey.
Palatul Cantacuzino este construit în stilul Beaux-Arts, un stil arhitectural grandios și decorativ, caracterizat prin simetrie, coloane impunătoare, frontoane elaborate și o abundență de ornamente.
Fațada principală a palatului este dominată de un portic monumental cu coloane corintice și un fronton decorat cu sculpturi intricate.
După moartea lui Gheorghe Grigore Cantacuzino, palatul a trecut prin diverse utilizări și proprietari. În 1956, clădirea a devenit Muzeul Național „George Enescu”, în onoarea marelui compozitor român care a locuit într-o anexă a palatului în ultimii ani ai vieții sale, căsătorindu-se cu Maruca Cantacuzino, fosta soție a lui Mihai Cantacuzino, fiul Nababului.
Muzeul găzduiește o colecție impresionantă de obiecte personale ale lui George Enescu, inclusiv partituri, instrumente muzicale, fotografii și scrisori.
Se spune că Nababul, cunoscut pentru bogăția sa imensă, ar fi fost blestemat de către un rival invidios, iar legendele din trecut susțin că fantoma prințului ar bântui, și acum, palatul, păstrând un ochi vigilent asupra comorilor sale ascunse.
Palatul Șuțu
Palatul Șuțu, situat în Piața Universității, este unul dintre cel mai bine conservate construcții neogotice din București. Construit în 1835 pentru marele postelnic Costache Șuțu, palatul găzduiește, în prezent, Muzeul Municipiului București.
Palatul Șuțu, situat în centrul Bucureștiului, pe bulevardul Ion C. Brătianu, este una dintre cele mai vechi și bine conservate reședințe aristocratice din capitală.
Construit în secolul al XIX-lea, palatul este un exemplu impresionant de arhitectură neogotică și are o istorie fascinantă legată de unele dintre cele mai importante familii boierești din România.
Exterior Palat Șuțu
Palatul Șuțu a fost construit între anii 1833 și 1835 de către marele postelnic Costache Șuțu. Proiectul arhitectural a fost realizat de doi arhitecți vienezi, Conrad Schwink și Johann Veit, care au adus influențele stilului neogotic în designul palatului.
O legendă spune că la unul dintre balurile fastuoase organizate aici, o tânără nobilă și-ar fi pierdut inelul de logodnă. De atunci, superstițioșii spun că spiritul său încă ar rătăci prin palat, căutându-și bijuteria pierdută și iubirea de odinioară.
Palatul Cotroceni
Palatul Cotroceni este una dintre cele mai importante și impresionante clădiri din București, servind ca reședință oficială a Președintelui României.
Situat pe Dealul Cotroceni, palatul are o istorie bogată și complexă, care reflectă evoluțiile politice și culturale ale României de-a lungul secolelor.
Clădirea impresionantă are origini care datează din secolul al XVII-lea. În 1679, domnitorul Șerban Cantacuzino a construit aici o mănăstire, înconjurată de o grădină vastă.
Complexul monahal a inclus o biserică, chilii pentru călugări și alte clădiri auxiliare. Acesta a fost primul pas spre dezvoltarea ulterioară a Palatului Cotroceni.
În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, regele Carol I a decis să transforme complexul Cotroceni într-o reședință regală.
În 1888, lucrările de construcție ale noului palat au început sub supravegherea arhitectului francez Paul Gottereau, care a combinat stilurile neoclasic și baroc pentru a crea o reședință regală potrivită pentru monarhul României. În 1895, palatul a fost finalizat și a devenit reședința oficială a familiei regale române.
Una dintre legendele care înconjoară construcția spune că în grădinile palatului ar exista o comoară îngropată de unul dintre boierii vechiului regim.
Se crede că spiritele vechilor boieri veghează asupra comorii, asigurându-se că aceasta nu va fi descoperită niciodată.
Palatul CEC
Palatul CEC, situat pe Calea Victoriei, a fost inaugurat în 1900 și servește ca sediu al Casei de Economii și Consemnațiuni (CEC). Proiectat de arhitectul francez Paul Gottereau, palatul este o adevărată bijuterie arhitecturală.
Palatul a fost construit pentru a servi drept sediu central al Casei de Economii și Consemnațiuni, o instituție financiară importantă în România, înființată în 1864. De-a lungul timpului, CEC-ul a jucat un rol crucial în economia țării, oferind servicii de economii și credit pentru cetățeni.
În prezent, Palatul CEC nu mai servește drept sediu central al instituției financiare, care a fost relocat. Clădirea găzduiește ocazional evenimente culturale și expoziții, dar rămâne în primul rând un punct de atracție turistică datorită frumuseții sale arhitecturale și a importanței istorice.
Vizitatorii care trec pragul Palatului CEC sunt întâmpinați de un exemplu remarcabil de arhitectură de sfârșit de secol XIX, care reflectă prosperitatea și ambițiile României moderne de la acea vreme.
Clădirea continuă să fie un simbol al Bucureștiului, amintind de epoca sa de glorie și de rolul crucial pe care l-a jucat în dezvoltarea economică a țării.
Legenda spune că fundațiile palatului ar fi fost construite pe locul unui vechi cimitir. Se crede că, în nopțile fără lună, fantomele foștilor locuitori ai cimitirului ar străbate sălile grandioase ale clădirii.
Palatul Ghica Tei
Palatul Ghica Tei, construit în stil neoclasic în 1822 pentru domnitorul Grigore IV Ghica, este situat în parcul cu același nume. A fost reședința de vară a domnitorului și reprezintă un exemplu de eleganță arhitecturală.
Monumentul este caracterizat de linii simple și elegante, cu fațade simetrice și elemente decorative inspirate din arhitectura clasică greco-romană. Fațada principală este dominată de un portic impresionant cu coloane ionice, care susțin un fronton triunghiular decorat cu reliefuri.
Interiorul palatului a fost amenajat cu rafinament, având săli spațioase cu plafoane înalte, ornamente elaborate și pardoseli de marmură. Mobilierul și decorurile interioare reflectau gusturile aristocratice ale vremii, combinând luxul cu eleganța clasică.
O legendă locală spune că palatul este bântuit de fantoma unei domnițe care a murit din dragoste neîmplinită. Se povestește că, în nopțile de vară, apariția sa poate fi văzută plimbându-se melancolic prin grădina palatului.
Palatul Bragadiru
Palatul Bragadiru, construit la sfârșitul secolului al XIX-lea de către industriașul Dumitru Marinescu Bragadiru, este un complex arhitectural impresionant, una dintre clădirile cele mai impresionante din jurul Capitalei.
A fost, inițial, conceput pentru a servi drept centru cultural și de recreere pentru angajații fabricii de bere Bragadiru, dar și pentru elita bucureșteană a vremii.
Complexul includea săli de bal, săli de spectacol, restaurante și spații de recreere, toate amenajate cu o atenție deosebită la detalii și lux.
Se spune că Dumitru Bragadiru ar fi ascuns o parte din averea sa în una dintre camerele secrete din palat. De-a lungul anilor, ar fi existat numeroase încercări de a găsi această comoară ascunsă, însă fără noroc.
