Tragedie după ce au mâncat peşte. A decedat fetiţa, apoi şi bunica

RMAG news

O fetiţă de patru ani din judeţul Călăraşi a murit luni în  după ce ar fi consumat peşte. La scurt timp, a murit şi bunica ei. „În cursul zilei de 29.04.2024 s-a înregistrat un eveniment tragic în judeţul Călăraşi, decedând în aceeaşi zi, în cursul dimineţii, o fetiţă de 4 ani şi în jurul prânzului bunica acesteia. Evenimentul a fost notificat iniţial ca suspiciune de toxiinfecţie alimentară, fiind posibil incriminat peştele consumat în cursul zilei de duminică. La masă au participat 10 persoane, din care 4 copii şi 6 adulţi, produsele consumate au fost numeroase (peşte, ceafă porc, mici, cârnaţi porc, coaste porc, gogoşi). Greţuri şi vărsături au avut doar fetiţa de 4 ani şi bunica acesteia”, a informat marţi Ministerul Sănătăţii.

Potrivit sursei citate, tabloul clinic al fetiţei poate fi asociat eventual cu o intoxicaţie alimentară, iar în cazul bunicii (cu afecţiuni preexistente: infarct miocardic, fibrilaţie atrială), stopul cardio-respirator a survenit în momentul transmiterii veştii că fetiţa a decedat şi nu a putut fi resuscitată.

Serviciul de Medicină Legală va efectua necropsia ambelor persoane şi vor fi prelevate probe, inclusiv toxicologice, în vederea stabilirii cauzei / cauzelor de deces.

The post Tragedie după ce au mâncat peşte. A decedat fetiţa, apoi şi bunica appeared first on Cotidianul RO.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *