Tragedie în județul Dolj: Băiat de 13 ani, înecat într-o baltă

Tragedie în județul Dolj: Băiat de 13 ani, înecat într-o baltă

Tragedie în județul Dolj. Trupul neînsuflețit al unui copil de 13 ani a fost găsit într-o baltă din zona barajului Castranova. Băiatul a dispărut în seara zilei de 1 iunie, iar cadavrul a fost descoperit ulterior de echipele de intervenție. Poliția nu exclude posibilitatea unei crime.

„În seara zilei de 01 iunie a.c., ora 21.50, poliţişti din cadrul Secţiei nr.4 Poliţie Rurală Coşoveni au fost sesizaţi de un tânăr, de 22 de ani, din comuna Castranova, cu privire la faptul că un minor de 13 ani, ar fi intrat în balta din zona barajului Castranova şi nu a mai ieşit. La faţa locului s-au deplasat poliţiştii care au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind solicitat sprijinul pompierilor din cadrul ISU Dolj şi a scafandrilor în vederea căutării şi identificării minorului”, transmite, duminică, Poliţia judeţului Dolj, potrivit plusoltenia.ro.