Trei membri ai unei grupări care a furat catalizatoare auto din Franţa, în valoare de 4 milioane de euro, au fost arestați în România

Trei membri ai unei grupări care a furat catalizatoare auto din Franţa, în valoare de 4 milioane de euro, au fost arestați în România

O reţea care a prejudiciat aproape 400 de persoane, după ce a furat catalizatoare auto din Franţa, în valoare de 4 milioane de euro, a fost destructurată de autorităţile judiciare române şi franceze. Trei membrii ai grupării au fost arestați în România, informează News.ro.

Cei trei suspecți au fost prinși în România în urma unor percheziții domiciliare efectuate, joi, 15 februarie, de procurorii DIICOT cu sprijinul poliţiştilor de investigaţii criminale din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene Suceava, Botoşani, Mehedinţi, Dolj şi Olt.

Ei sunt cercetați într-un dosar penal instrumentat de jandarmii din Franţa, din cadrul Secţiunii de Cercetări din Caen, pentru furt în grup infracţional organizat, tăinuire de bunuri provenind din furt în grup infracţional organizat, participare la o asociaţie de răufăcători în vederea săvârşirii unei infracţiuni şi spălare de bani.

Asta după ce autorităţile franceze, prin Tribunalul de Jurisdicţie Interspecializată din Rennes, au formulat mai multe ordine europene de anchetă.

„Membrii grupului organizat, în perioada februarie 2022 – februarie 2024,  au săvârşit, în zona de nord-vest a Franţei,  furturi de catalizatoare auto în dauna a 395 de victime, majoritatea fiind persoane juridice,  prejudiciul creat astfel depăşind suma de 4.000.000 euro”, a transmis DIICOT.

Potrivit procurorilor, trei dintre membrii grupului, găsiţi în timpul percheziţiilor, faţă de care autorităţile judiciare franceze au emis mandate europene de arestare, au fost prezentaţi Parchetelor de pe lângă Curţile de Apel Suceava şi Craiova care au formulat propuneri de arestare preventivă, în vederea extrădării acestora.

Ulterior, judecătorii Curţilor de Apel Suceava şi Craiova au admis propunerile, dispunând arestarea preventivă a celor trei.

La perchezițiile la care au participat și 4 anchetatori francezi, au fost identificate 4 autovehicule de lux,  ridicate în baza unor ordine de indisponibilizare, precum şi sumele de 9.600 de euro,  3.400 de lei,  bijuterii, telefoane mobile, tablete sau laptop-uri.

O acțiune în aceeași cazuă a fost organizată, în urmă cu o săptămână,și în Franța, ocazie cu care au fost depistaţi alţi membri ai grupului organizat, cinci dintre aceştia, cetăţeni români implicaţi în furturile respective, fiind reţinuţi.

  

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *