Ucraina a pus primele persoane sub acuzare pentru deportarea ilegală a zeci de copii orfani din Herson în Crimeea

Ucraina a pus primele persoane sub acuzare pentru deportarea ilegală a zeci de copii orfani din Herson în Crimeea

Un politician ucrainean și doi cetățeni ucraineni suspectați de colaborare cu forțele ruse au fost puse vineri sub acuzare pentru crime de război de către procurorii ucraineni, relatează Reuters.

Cele trei persoane sunt acuzate de deportarea ilegală a zeci de orfani din regiunea sudică ocupată Herson, unii cu vârsta de un an. Numele celor trei nu a fost făcut public, iar locația lor nu este cunoscută, existând suspiciuni că ar fi în prezent în Crimeea.

Cea mai mare parte a orfanilor au fost luați pe 21 octombrie 2022 sub supravegherea principalului suspect rus. Aceștia au fost încărcați în vehicule albe ale Ministerului Sănătății din Rusia și duși în Crimeea ocupată de ruși, potrivit procurorilor.

Aceștia sunt primii suspecți puși oficial sub acuzare în Ucraina. Kievul a acuza că peste 19.000 de copii au fost transferați ilegal în Rusia sau pe teritoriul cucerit de forțele ruse.

Acuzațiile aduse de procurorii ucraineni urmează unei investigații mai ample efectuate în cooperare cu Curtea Penală Internațională cu sediul la Haga, al cărei procuror-șef a vizitat orfelinatul din Herson.

Vineri, acuzațiile au fost depuse în Ucraina, o etapă premergătoare procesului în care procurorii stabilesc că există suficiente probe pentru a suspecta o persoană de săvârșirea unei infracțiuni.

Curtea Penală Internațională, tribunalul mondial permanent pentru crime de război, a emis un mandat de arestare în martie pe numele președintelui rus Vladimir Putin și a Mariei Lvova-Belova, comisarul rus pentru drepturile copilului, acuzându-i de crima de război pentru deportarea ilegală a sute de copii din regiune ocupate din Ucraina.

Kremlinul a respins din nou miercuri acuzațiile conform cărora Rusia ar fi încălcat drepturile copiilor în Ucraina și a spus că, dimpotrivă, forțele sale armate salvează copii din zonele de conflict.

  

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *