Ucraineanca a adus României o medalie

RMAG news

Sportiva română de origine ucraineană Kateryna Zelenykh a câştigat medalia de bronz la cat. 65 kg, vineri, la Campionatele Europene de lupte Under-23 de la Baku (Azerbaidjan). Kateryna a învins-o în meciul decisiv pe norvegianca Ingrid Bergh Skard.

Zelenykh a trecut, joi, în preliminariile cat. 65 kg de bulgăroaica Ghergana Todorova Stoianova, după care a pierdut în sferturi duelul cu rusoaica Ekaterina Koşkina, iar vineri a obţinut bronzul.

Aceasta este a doua medalie a României la Europenele U23 de la Baku, după bronzul cucerit de Ana Maria Pîrvu la cat. 50 kg.

„Delegația României de Lupte Feminine a sosit în țară de la Campionatul European Seniori U23!
Cu două medalii de bronz la gât, obținute de Ana Maria Pîrvu (50 kg) și Kateriyna Zelenykh (65 kg), dar și cu un loc 5 obținut de Ana Maria Puiu (59 kg), fetele au avut parte de o primire călduroasă la sosirea în țară”, a transmis sâmbătă Federatia Romana de Lupte (FRL)

.
În concursul masculin de lupte libere, la cat. 65 kg, Daniel Marian Sandu a fost învins în preliminarii de belgianul Auyb Muratovitch Musaev.

La cat. 97 kg, Georgian Florin Tripon va evolua în recalificări, contra azerului Ravan Musaev, după ce a pierdut sfertul de finală cu rusul Soslan Djagaev, care a ajuns în finală.

The post Ucraineanca a adus României o medalie appeared first on Cotidianul RO.