Un artist „nici bărbat, nici femeie” a câştigat finala Eurovision

RMAG news

Nemo a câştigat duminică Eurovision pentru Elveţia cu „The Code”, un cântec foarte personal despre a fi non-binar, fiind un premiu care încheie o competiţie marcată de controverse, în special cu privire la participarea Israelului, relatează AFP.

„Sper că această competiţie va putea continua să încurajeze pacea şi demnitatea pentru fiecare”, a declarat artistul, în vârstă de 24 de ani, care a obţinut 591 de puncte, oferind micuţei ţări alpine a treia coroană.

Nemo a obţinut 365 de puncte, dar a cucerit şi publicul care i-a adus 226 de puncte, permiţându-i cu 591 de puncte să-l depăşească pe favoritul croat Baby Lasagna, care a întrunit 547 de puncte. Ucraina s-a clasat pe locul trei (453 de puncte), iar Franţa pe locul patru (445 de puncte).

„‘The Code’ spune povestea călătoriei pe care am început-o realizând că nu sunt nici bărbat, nici femeie”, a afirmat anterior Nemo, ceea ce îi acordă micuţei ţări alpine, campioană a neutralităţii politice, a treia coroană într-o competiţie care îşi propune să fie apolitică. Aceasta este prima victorie a Elveţiei de la „Ne partez pas sans moi” interpretat de Celine Dion în 1988.

The post Un artist „nici bărbat, nici femeie” a câştigat finala Eurovision appeared first on Cotidianul RO.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *