Un elicopter al Serviciului federal rus de securitate s-a prăbușit în timpul unui zbor de antrenament

Un elicopter al Serviciului federal rus de securitate s-a prăbușit în timpul unui zbor de antrenament

Elicopterul MI-8 al Serviciului federal de securitate (FSB) s-a prăbușit, marți, în districtul Sosnovski din regiunea Cheliabinsk din Rusia, toți cei patru membri ai echipajului fiind declarați decedați, informează agenția rusă de presă TASS.

„Elicopterul aparținând FSB a căzut lângă satul Prudnî, în pădure. La bordul Mi-8 erau patru persoane, care au murit. Elicopterul se afla într-un zbor de antrenament”, a transmis o sursă pentru TASS.

În momentul impactului cu solul, elicopterul a luat foc. Incendiul a fost stins de către pompieri, care au transmis că nu există răniți în rândul populației civile.

Șeful districtului Sosnovski, Evgheni Vaganov, a confirmat prăbușirea elicopterului, în timp ce guvernatorul regiunii, Alexei Teksler, a declarat că, potrivit datelor preliminare, trei persoane au murit. 

„Un elicopter Mi-8 s-a prăbușit în apropiere de Polul Krasnoie, districtul Sosnovski, regiunea Cheliabinsk. Elicopterul aparținea escadronului FSB. Locuitorii din clădirile rezidențiale nu au fost răniți. Serviciile speciale lucrează la fața locului, le oferim asistența necesară. Potrivit informațiilor preliminare, trei persoane au murit în urma prăbușirii elicopterului. Îmi exprim condoleanțe familiei și prietenilor”, a snotat Alexei Teksler pe Telegram.

Ulterior, Ministerul rus al Situațiilor de Urgență a anunțat că s-au găsit cadavrele a trei persoane.

„Forțele și mijloacele departamentului de urgență din Uralul de Sud au plecat spre locul incidentului. La sosire, în pădure a fost găsit un elicopter Mi-8 în flăcări. Arderea a fost eliminată. Au fost găsite cadavrele a trei persoane. Nu au fost victime în rândul populației, localitatea nu a fost afectată”, se arată în mesaj.

FOTO: Hepta

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *