Un fost jucător de la Steaua își acuză președintele că a pariat pe echipa lui. ”Îl dau în judecată”

Un fost jucător de la Steaua își acuză președintele că a pariat pe echipa lui. ”Îl dau în judecată”

Meciurile aranjante pentru pariuri în Liga 3 dau de lucru Comisiei de Integritate a FRF. Patru jucători de la Sporting Roșiori au fost suspendați, în martie 2024, câte 9 luni din activitatea sportivă și amendați fiecare cu 100.000 lei,  acuzați ca au pariat în 2023 pe înfrângerea propriei echipe în meciul cu Vedița Colonesti, de acasă, scor 1-4. Cei patru suspendați sunt: Valentin Neaga, Marius Mitran, Marian Stoenac și Ionel Ciortan.

Un fost jucător de la Steaua își acuză președintele că a pariat pe echipa lui

Valentin Neaga (26 de ani), fost fundaș la CSA Steaua, nu acceptă decizia și s-a erijat în liderul suspendaților. ”Toți am făcut recurs împotriva deciziei, mai puțin Stoenac, care a plecat la muncă în străinătate. Ne-am angajat avocat, pe Dragoș Baltă. Asta a fost greșeala noastră, că nu ne-am luat avocat de la început. Au fost două amânări, iar următorul termen este pe 20 iunie la FRF. Nu am plătit amenda”, a declarat Valentin Neaga, pentru FANATIK.

Acesta susține că el și colegii lui nu au aranjat niciun meci, ci doar au pus la cale un scenariu prin care au încercat să-l atragă într-o cursă cu un presupus blat pe căpitanul echipei Sporting Roșiori, Orlando Preda, pentru că îl considera ”sifonul” conducerii și că ar aranja meciuri, iar astfel sperau să fie dat afară.

”Am vrut să-i facem ‘Maradona’, dar am căzut noi în capcană”

Noi am vrut să-i facem ‘Maradona’ lui Orlando Preda, de aia i-am propus să facem blat cu Colonești. Speram să-l dea afară de la echipă. Știam că el a mai făcut blat cu Viitorul Dăești, doar că nu aveam dovezile clare. Nu ne credeau pe noi cei din conducere. Orlando Preda a fost mai credibil în fața conducerii.

El era simbolul echipei, știa tot ce se întâmplă. Antrenorul avea discuții numai cu el. Stătea numai în biroul antrenorilor. Tot ce vorbeam de față cu el afla imediat antrenorul și conducerea. Practic, noi am vrut să-i întindem lui o capcană, dar am căzut noi în ea”, a declarat Valentin Neaga, pentru FANATIK.

Jucător de la Sporting Roșiori înregistrat când vorbește despre un blat

Valentin Neaga a mai precizat că a depus la FRF o înregistrare audio în care Orlando Preda recunoaște că meciul Sporting Roșiori – Viitorul Dăești (1-2), din sezonul 2022, a fost aranjat. Fotbalistul a trimis redacției FANATIK o înregistrare de 1 minut și 21 de secunde, însă a refuzat să spună cine este cel care vorbește cu coechiperul pe care îl acuză.

”Nu înțeleg de ce nu s-a autosesizat cineva în privința lui Orlando Preda. Eu am înregistrare cu el când recunoaște că a făcut blat, când am jucat cu Dăești, și am luat bătaie 2-1, iar el a făcut henț în careu în minutul 90+5. A pus mâna pe minge ca la baschet. Nu era nimeni în careu. Nu-l presa niciun adversar. Arbitrul a acordat penalty pentru Dăești și ne-au bătut 2-1.

Atunci, Dăești dacă nu câștiga nu intra în play-off. Pe înregistrare Orlando Preda recunoșate că a luat 3.000 de euro, că a pariat, că a pus mâna pe minge. Înregistrarea am dat-o și la club și la Federație, dar nu s-a sesizat nimeni. Vreau să fac un apel, să vadă toată lumea. Noi care nu am făcut nimic, doar o conversație cu Orlando Preda.

Eu nu am intrat în case de pariuri. Într-adevăr am avut cont, dar nu am pariat pe echipa mea, nu am pariat nimic. Mie mi-au dat 9 luni de suspendare și 100.000 de lei amendă, iar Orlando Preda joacă bine mersi și mai este și căpitanul echipei”, acuză Valentin Neaga.

Stenograma înregistrării trimisă de Valentin Neaga la FRF și la FANATIK

Anonim: Ce te alegi, că din ăia 3.000 nu te-ai ales cu nimic nici tu, dacă ai luat 3.000. Dacă i-oi fi luat și pe ăia 3.000. Și dacă n-ai creier. Mă-ndoiesc când îți spun eu că n-ai creier, că d-aia mă enervez pe tine. Ce faci cu 150 de milioane? Îți bagi p..a în ei. Mai ai 10 milioane din ei? Mai ai o p..ă. Păi vezi?
Orlando Preda: Da, a fost blat ăla! Că nu te mint.
Anonim: Păi, a fost, eu știu. Băi, i-a uite, eu te cunosc mai bine decât oricine. Eu știu și dacă-mi zice unul ceva și îmi spune două cuvinte cum a fost eu știu, îmi dau seama dacă a fost adevărat sau nu. Și când mi-a zis gata cu mâna și-așa, gata să moară mama de n-a fost blat. Mie nu-mi era de altceva, mi-era i-a uite că ești prost și nu mi-ai spus. Cum p..a mea să faci blat, să fii atât de tâmpit, să nu vii să-mi spui și mie. Bă, de 500, 1.000 de euro. Pariam pe meci…
Orlando Preda: Nu vorbeam atunci (n.r. cu tine). Tu știi când a fost meciul cu Dăeștiul?
Anomim: Când ai dat tu cu mâna? Nu e de acuma? Da de când e?
Orlando Preda: De anul trecut.

Cu Orlando Preda am discutat vizavi de un restaurant unde știam că sunt camere de luat vederi tocmai pentru a se vedea că ne-am întâlnit, apoi am mers cu Orlando în fața blocului lui Ionel Ciortan. El ne-a spus că sunt prea puțini bani 1.500 de euro de fiecare pentru blat. N-am putut să demonstrăm asta la Federație. Noi nu ne gândeam că se va ajunge atât de departe” – Valentin Neaga, jucător Sporting Roșoiri

”Ei fac blaturi pentru pariuri cu interlopii”

Contactat de FANATIK, Orlando Preda a recunoscut că este cel care se aude pe înregistrare, dar susține că nu a aranjat niciodată vreun meci pentru pariuri. ”Cel care vorbește cu mine este unul care atârnă prin oraș, ‘săgețică’. Din ăștia care cer 2.000-3.000 de lei să stea pe lângă tine. M-a sunat ca să mă tragă la răspundere.

Ca să înțelegeți, Valentin Neaga și ceilalți trei au vrut să facă blat cu Colonești. Am spus asta și la Federație. Ciortan a picat ca prostul, îmi pare rău de el că a pus botul. Mitran era scos din schemă și încerca să facă manevre, că s-a certat cu antrenorul. Stoenac e un blatist pe care îl știe toată lumea, a fost dat afară de la Modelu pentru blaturi.

Eu știu ce discuții și întâlniri au avut ei la Alexandria cu interlopi să facă blaturi pentru pariuri. Stoenac se împrumuta pe la echipă 6 milioane, 8 milioane, juca la pariuri, băga prietena lui. Cu Neaga și cu Mitran sunt prieten din copilărie. Ce spune Neaga acum sunt niște afirmații prin care încearcă să iasă ei bine”, consideră Orlando Preda.

Dezvăluiri din timpul audierilor de la FRF

Acesta a dezvăluit că jucătorii suspendați s-au contrazis în timpul audierilor. ”La Federație se certau între ei. Unul zicea că a fost vorba de 5.000 de euro, altul 3.000, celălalt 2.000. Aruncau vina unul pe celălalt, când au fost întrebați care a fost capul operațiunii.

Cei de la FRF nu mi-au spus nimic despre înregistrarea despusă de Neaga. N-am primit nicio sancțiune. Eu le-am zis că 1.500 de euro de fiecare este prea puțin doar ca să scap de ei, să mă lase în pace. Îmi dădeau mesaje în continu.

I-am arătat președintelui și antrenorului mesajele pe care le-am primit de la Neaga și ceilalți care au orchestrat blatul. Am fost ultimul chemat la Federație. Înaintea mea au fost mai mulți. Cât despre hențul cu Dăești vă spun că a fost o greșeală. Am sărit la cap, m-a împins un adversar și am lovit mingea cu mâna. N-a fost intenționat”, a precizat Orlando Preda, pentru FANATIK.

”Președintele frecventa foarte des casele de pariuri. A pariat și pe propria echipă”

Valentin Neaga a lansat acuzații dure și la adresa președintelui clubului Sporting Roșiori, Paul Mara, despre care afirmă că frecventează casele de pariuri și că pariează pe meciurile echipei sale.

”Președintele Paul Mara pariază. Am două poze cu el, surprins în case de pariuri. Am spus și acest lucru la FRF, iar Paul Mara a reacționat: ‘Nu, cum, nu ți-e rușine, că nu joc la pariuri’. El avea bilete în buzunar.

Frecventa foarte des casele de pariuri. A pariat și pe propria echipă. Și alții din conducere pariază. La Roșiori s-a răsturnat căruța cu proști. Urmează să depunem la dosar toate astea”, a mai spus Valentin Neaga. Acesta a declarat pentru Liga2 că oficialului i-au căzut biletele din buzunar în vestiar.

Pozele cu președintele lui Sporting Roșiori, Paul Mara, fotografiat în case de pariuri au fost puse la dispoziția FANATIK de jucătorul Valentin Neaga

”O să-l dau în judecată pe Valentin Neaga”

Contactat de FANATIK, președintele lui Sporting Roșiori, Paul Mara, a reacționat: ”O să-l dau în judecată pe Neaga. Să vină cu dovezi. Am intrat de mai multe ori în casele de pariuri, dar ca să verific jucătorii, pentru că am avut informații și anul trecut și acum doi ani”.

Paul Mara a continuat: ”Nu mi-au căzut niciodată din buzunare în vestiarul jucătorilor bilete de pariuri. Faptele vorbesc, nu să se răzbune acum după un an și jumătate. De ce n-au adus până acum nicio dovadă la Comisia de Disciplină și la Integritate?

I-am avertizat de câteva ori pe jucători înaintea meciurilor să nu cumva să parieze pe meciurile noastre. Cu Colonești am fost informații prin minutul 50 că s-a pariat 2 solist, pe victoria oaspeților”.

Planul blatului povestit cu lux de amănunte

Paul Mara a dezvăluit că jucătorul Orlando Preda, martor la tot planul pe care l-au pus la cale Valentin Neaga și ceilalți colegi, i-a dat toate detaliile cu lux de amănunte.

”La o jumătate de oră după meci am fost informat de un jucător că Valentin Neaga, Marius Mitran, Marian Stoenac și Ionel Ciortan, plus Orlando Preda, au avut cu o seară înainte o întâlnire acasă la jucătorul Marian Stoenac și au discutat detaliile blatului.

Neaga le-a spus că la meciul cu Colonești este o cotă de pariuri bună și să parieze că pierd meciul. Că are el pe cineva la Alexandria. Stoenac a reacționat: ‘Stați așa că am eu pe cineva la București’. În apartamentul lui Stoenac a avut loc o discuție video cu o persoană.

Persoana respectivă le-a spus: ‘Băi, băieți să nu cumva să mă păcăliți!’ Toate mesajele le-am pus la dispoziția Comisiei de Disciplină. Neaga și Mitran au plecat de la Alexandria cu gândul la blat pentru pariuri. Stoenac a zis: ‘Păi de ce să pariem 2 solist, când putem să pariem altă variantă ca să fie câștigul și mai mare!’ Ceva de genul ăsta. Noi nu știm dacă au pariat, doar atât avem că Neaga și Mitran au venit cu scenariul ăsta.

A doua zi dimineața au întrebat de 5-6 ori antrenorii dacă s-a afișat primul unsprezece. Mă întreb de ce nu i-a luat să-i apere avocatul de la AFAN și au apelat la un avocat particular”.

Orlando Preda, căpitanul de echipă, s-a retras în dimineața meciului, le-a dat mesaj că nu vrea să intre în jocul lor. Cei trei tot insistau să-l convingă. Mesajele sunt la Comisia de Disciplină. De la el știm tot. Am făcut sesizare și la Poliție” – Paul Mara, președinte Sporting Roșiori

”N-am ce să discut cu avocatul lor”

Paul Mara a mai adăugat: ”La o lună și ceva după ce s-a dat decizia de supendare a celor patru jucători a venit la mine un antrenor de la o școală de fotbal privată, unde sunt instructori, să mă roage să am o discuție cu avocatul lor.

I-am spus că n-am ce să discut. După această discuție, m-a căutat Marius Mitran că vrea să vorbim. M-am întâlnit cu el la o cafenea lângă stadion și mi-a spus că are dovezi cu mine în casele de pariuri. I-am spus să le pună la dispoziția comisiilor FRF. E dreptul lor să se apere și să facă recurs.

Sunt președinte de 8 ani la Sporting Roșiori și n-am mai avut astfel de probleme. Stoenac a venit la echipă de 6 luni, ceilalți de vreo doi-trei ani. Eu am fost informat că Stoenac e un jucător-problemă, dar ne-a promis că s-a cumințit, că soția e gravidă și vrea să-și vadă de treabă”.