Valeria Herdea (PNL): Negocieri cu succes între CNAS și Colegiul Medicilor, în beneficiul pacienților

Valeria Herdea (PNL): Negocieri cu succes între CNAS și Colegiul Medicilor, în beneficiul pacienților

Accesul pacienților la servicii medicale, asigurarea dialogului permanent, a echilibrului și stabilității în sistemul de asigurări sociale de sănătate, reprezintă priorități ale mandatului meu. Acestea sunt condiții esențiale pentru toți cei care au nevoie de servicii medicale (în asistența medicală prespitalicească – ambulatoriul de specialitate, asistența medicală primară, asistența medicală stomatologică, în spitale sau în cadrul celor 17 programe naționale de sănătate curative derulate de către CNAS). Susținerea și implicarea partenerilor de dialog este vitală, astfel încât CNAS să își poată îndeplini misiunea de a oferi pacienților acces la servicii medicale, iar furnizorilor stabilitate și predictibilitate – condiții de bază pentru a putea asigura un act medical de calitate. Doresc să le mulțumesc tuturor pentru eforturile depuse în acest proces de negociere și pentru înțelegerea arătată față de dificultățile financiare cu care se confruntă întregul sistem medical“, a declarat președintele CNAS, Valeria Herdea.

Casa Națională de Asigurări de Sănătate anunță încheierea cu succes a negocierilor cu  Colegiul Medicilor din România (CMR) pentru modificarea și completarea Contractului-cadru și a Normelor metodologice de aplicare a acestuia. CNAS și CMR au convenit menținerea valorilor aferente punctelor per capita și pe serviciu din asistența medicală primară și menținerea valorilor aferente punctului pe serviciu în asistența medicală ambulatorie de specialitate.

În cazul asistenței medicale primare, pentru punctul per capita, suma este de 12 lei, iar pentru punctul pe serviciu medical, 8 lei. În asistența medicală ambulatorie de specialitate, pentru punctul pe serviciu medical tariful decontat este 4,5 lei. Totodată se menține plafonul de 6.000 lei/lunar pentru asistența medicală stomatologică.

CNAS reamintește într-un comunicat că, în urma negocierilor din luna ianuarie cu partenerii din domeniul medical, s-a convenit ca aceste valori să fie menținute până la data de 30 iunie 2024, urmând ca la nivelul CNAS să fie continuate demersurile interinstituționale pentru asigurarea continuității finanțării la același nivel, până la finalul anului în curs.  

Valeria Herdea reușește astfel să își țină promisiunea față de partenerii de dialog și față de beneficiarii sistemului de sănătate. Mai mult, CNAS va continua să lucreze împreună cu Ministerul Finanțelor în vederea identificării de soluții pentru o finanțare cât mai apropiată de nevoile reale ale sistemului medical.

La rândul său, ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a precizat că împreună cu președinta Casei Naționale de Asigurări de Sănătate va continua să răspundă prompt provocărilor din domeniu: “Pentru plata salariilor majorate, asigurarea materialelor sanitare și medicamentelor, dar și pentru nevoile imediate cu care se confruntă sistemul medical, bugetul CNAS va beneficia anul acesta de o suplimentare de aproximativ 10 miliarde lei (…) După cum știți, anul acesta, pe lângă bugetul pe care îl avem pentru Casa de Sănătate, de 62,2 miliarde lei, şi pentru Ministerul Sănătăţii, 17,8 miliarde lei, urmărim implementarea obiectivelor de investiţii care sunt cu surse de finanţare din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, de la cabinetele medicale individuale până la unităţile spitaliceşti modernizate sau peste 760 de milioane de euro în serviciile medicale de prevenţie asigurate din fonduri europene, prin intermediul programului de Sănătate.”