Vârsta de pensionare în România va crește doar dacă se modifică speranța de viață, susține ministrul muncii

Vârsta de pensionare în România va crește doar dacă se modifică speranța de viață, susține ministrul muncii

Ministrul muncii, Simona Bucura Oprescu, a declarat la România TV că vârsta de pensionare va crește progresiv la femei până în 2035, ca să egaleze vârsta de pensionare a bărbaților (65 de ani), pentru că există o directivă europeană în acest sens, dar altfel nu va mai crește decât dacă se modifică speranța de viață.

„În ceea ce privește modificarea vârstei de pensionare, noi am venit cu un mecanism, cu o garanție pentru pensionari, că vârsta nu va crește decât dacă se modifică semnificativ speranța de viață. Este important ca pensionarii să știe că este o cerință europeană asumată de România prin PNRR care vizează reforma pensiilor, care spune că până în 2035 vârsta de pensionare pentru femei și bărbați să crească eșalonat până la 65 de ani”, a spus Simona Bucura Oprescu.

Ea a precizat că, „pentru a nu pedepsi femeile”, a venit cu două măsuri „care îndulcesc reforma”, prin care femeile se pot pensiona mai devreme. Mai precis, femeile care au născut și au crescut copii până la 16 ani vor beneficia de reducerea vârstei de pensionare cu câte 6 luni pentru fiecare copil, astfel: pentru un copil – 6 luni, pentru 2 copii – 1 an, pentru 3 copii – 1 an și 6 luni, pentru 4 copii – 2 ani, pentru 5 copii – 2 ani și 6 luni, pentru 6 copii – 3 ani și pentru 7 copii sau mai mulți – 3 ani și 6 luni.

„Dacă ai fost în concediu de creștere copil, beneficiezi de doi ani contributivi la pensie. Activitatea de a sta acasă cu copilul este recunoscută de statul român. Dacă cineva vrea să se pensioneze anticipat, se pune și perioada de creștere copil”, a adăugat ministrul muncii.

În acest moment, vârsta standard de pensionare pentru bărbați este de 65 de ani, iar la femei de 62 de ani și 3 luni. Până în 2035, vârsta de pensionare a femeilor va crește eșalonat până la 65 de ani, ca să o egaleze pe cea a bărbaților.

România are a treia cea mai mică medie a speranţei de viaţă din Uniunea Europeană, de 76 ani, conform datelor Eurostat. La femei, speranța de viață este de 78 de ani, iar la bărbați 71 de ani.

  

  

Please follow and like us:
Pin Share