Vestigii de 3.000 de ani au fost descoperite în Sfântul Gheorghe. Din ce perioadă datează

Vestigii de 3.000 de ani au fost descoperite în Sfântul Gheorghe. Din ce perioadă datează

O echipă de arheologi din cadrul Muzeului Naţional al Carpaţilor Răsăriteni din Sfântu Gheorghe, Covasna au descoperit vestigii ce datează de peste 3.000 de ani. Artefactele au fost recuperate în timpul unor săpături efectuate pe raza municipiului.

 

Săpăturile au avut loc în cadrul unui proiect de cercetare arheologică prevenitvă

 

Vestigiile datează din perioada neolitică, epoca bronzului și perioada culturii Gava. Acestea au fost descoperite în cadrul săpăturilor efectuate în cadrul unui proiect de cercetare arheologică preventivă. Acestea au avut loc pe o stradă din municipiul Sfântu Gheorghe, unde s-au construit în ultimii ani mai multe locuinţe, potrivit Agerpres. 

„Pe teritoriul municipiului Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna, au fost descoperite vestigii arheologice care atestă locuiri umane datate încă din cele mai vechi timpuri. Au fost descoperite importante materiale arheologice preistorice care datează din epoca pietrei, epoca cuprului, epoca bronzului, epoca fierului, perioada migraţiilor şi perioada medievală. Pe suprafaţa sitului ‘Aşezarea hallstattiană de la Sfântu Gheorghe – Arcuş’ s-au efectuat de-a lungul timpului mai multe cercetări arheologice, atât săpături preventive, cât şi studii de diagnostic intruziv. Situl ‘ Aşezarea hallstattiană de la Sfântu Gheorghe – Arcuş’, prescurtat Hosszu, a fost descoperit în anul 1996 în urma unei periegheze (formă de prospecţie a suprafeţei solului în scopul detectării urmelor de locuire umană – n.r) efectuate de dr. Valerii Kavruk în anul 1996”, precizează dr. Dan-Lucian Buzea.

Sursă foto: Facebook -Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni

Au fost organizate cercetări arheologice în același sit între 2019-2020

Cercetări arheologice preventive au fost desfășurate în acest sit în anii 2019-2020. Aceste săpături au cercetat 947 de complexe arheologice pe o suprafață de aproximativ 10 hectare. Dintre aceste complexe, 938 au fost identificate ca fiind gropi asociate culturii Gava-Holihrady, datată între 1200 – 850 î.Hr., din epoca bronzului târziu.

 

De asemenea, au fost descoperite șase morminte (de incinerație și de înmormântare) datând din perioada mijlocie a epocii bronzului, patru morminte cu depuneri de cai (câte doi cai în fiecare groapă), precum și trei gropi din perioada medievală sau modernă.

Conform concluziilor specialiștilor, situl acoperă în prezent o suprafață de aproximativ 50 de hectare, fiind delimitat de râul Olt, pârâul Arcuș și prima terasă de la marginea dealurilor Arcușului. Ultimele săpături au descoperit o vatră cu foc cu un diametru de un metru, fragmente de vase întregi de diverse dimensiuni, artefacte din lut ars, os, piatră și resturi de animale.

 

„Pe baza materialului arheologic, reprezentat mai ales din ceramică, aceasta aparţine perioadei bronzului târziu, cultura Gava, datată cronologic între 1200-850 î. Chr. Dintre piesele deosebite descoperite cu ocazia acestei săpături arheologice, remarcăm o figurină avimorfă (reprezentare de pasăre) modelată din lut ars şi un fragment dintr-un obiect monumental, realizat tot din lut ars, de formă trunchipiramidală, decorat pe o suprafaţă cu mai multe cercuri concentrice (două aşezate simetric în partea superioară şi 3 în partea inferioară), păstrat aproape integral”, se precizează în comunicat.

 

Sursă foto: Facebook -Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni

Până în 2023, în această zonă din Sfântul Gheorghe s-au construit foarte multe locuințe care au afectat parțial acest sit.

 

„Datorită faptului că suprafaţa în plan a sitului nu era reglementată juridic, proprietarii de terenuri au construit case fără să pună în practică proiecte de cercetare arheologică preventivă. În prezent, asupra zonei este instituit un regim de protecţie, situl fiind delimitat şi inclus în Planul Urbanistic General (PUG) din anul 2023, iar orice fel de intervenţie în sol şi subsol necesită cercetări arheologice preventive. Toate proiectele de investiţii care vor avea loc în această parte a oraşului vor fi precedate de proiecte de cercetare arheologică (diagnostic arheologic, supraveghere arheologică sau cercetare arheologică preventivă), inclusiv viitorul proiect de construire a Patinoarului de la Sfântu Gheorghe se va face după ce suprafaţa de 15.000 mp va fi eliberată din punct de vedere arheologic”, au subliniat reprezentanţii instituţiei.

 

Echipa care s-a ocupat de identificarea acestor vestigii este formată din drd. Puskas Jozsef (responsabil ştiinţific proiect), dr. Dan Ştefan, dr. Dan-Lucian Buzea, dr. Paula Nicoleta Mazăre şi dr. Florentina Mărcuţi.

Sursă foto: Facebook -Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni