Vladimir Putin și Recep Erdogan se întâlnesc azi la Soci. Vor discuta despre exporturile de cereale pe Marea Neagră

Vladimir Putin și Recep Erdogan se întâlnesc azi la Soci. Vor discuta despre exporturile de cereale pe Marea Neagră

Întâlnirea dintre președintele rus Vladimir Putin și omologul său turc Recep Tayyip Erdogan va avea loc luni, 4 septembrie, în stațiunea rusă Soci, de la malul Mării Negre, potrivit unui anunț făcut săptămâna trecută de Kremlin.

Cei doi lideri de stat vor discuta luni despre reluarea acordului privind exporturile de cereale ucrainene prin Marea Neagră, la timp pentru recolta de toamnă, după ce Rusia s-a retras în luna iulie din acest acord, potrivit News.ro.

Şeful de stat turc speră să folosească aceste discuţii privind transportul de cereale ucrainene ca o trambulină pentru negocieri de pace mai ample între Kiev şi Moscova.

Erdogan este unul dintre puţinii lideri NATO care păstrează relaţii bune cu Vladimir Putin. Relaţia lor strânsă, dar uneori turbulentă, pare să se fi consolidat de când Rusia a atacat Ucraina în februarie 2022.

Decizia lui Putin, prin care a redus și a amânat plăţile Turciei pentru gazul rusesc, a contribuit la atenuarea efectelor crizei economice.

La rândul său, Turcia a refuzat să se alăture sancţiunilor occidentale împotriva Rusiei şi a devenit o destinaţie importantă pentru ruşii care doresc să aibă acces la o serie de produse şi servicii.

Cu toate acestea, Erdogan l-a iritat pe omologul său rus atunci când a furnizat arme Ucrainei şi a susținut ambiţiile acestei ţări de a adera la NATO.

Kremlinul a fost în special furios după ce preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a repatriat în iulie mai mulţi comandanţi ucraineni. Aceștia trebuiau să rămână în Turcia până la sfârşitul conflictului, conform unui acord între Moscova şi Kiev.

Vizita președintelui Erdogan în Rusia, pregătită de șeful diplomației turce printr-o vizită la Moscova

În iulie, Rusia s-a retras din acordul care permitea transportul pe mare al cerealelor ucrainene, crucial pentru aprovizionarea cu alimente la nivel mondial. Statul rus a acuzat atunci Occidentul că împiedică propriile exporturi de cereale şi îngrăşăminte pe piața internațională prin sancțiunile aplicate.

De atunci, Rusia a ameninţat că va ataca navele care părăsesc porturile ucrainene din Marea Neagră.De asemenea, şi-a intensificat bombardamentele asupra infrastructurilor portuare ucrainene, scrie News.ro.

Șeful diplomaţiei turce, Hakan Fidan, s-a deplasat joi la Moscova pentru a pregăti vizita preşedintelui său, unde a declarat că „există acum un proces bazat pe o mai bună înţelegere şi un răspuns mai bun la cererile Rusiei”.

Soluţia la problema transportului de cereale prin Marea Neagră „depinde de respectarea promisiunilor ţărilor occidentale”, a declarat Erdogan la începutul lunii august, referindu-se la cererile Moscovei.

Ucraina depinde în prezent de rutele terestre şi de un port fluvial de mică adâncime pentru livrările sale, ceea ce limitează considerabil volumul de cereale exportate.

Propunerea ONU de reluare a acordului privind exporturile de cereale ucrainene, respinsă de ruși

Ucraina a trimis recent patru nave pentru a testa o nouă rută de transport maritim care intră doar puţin în apele internaţionale şi le urmează în mare parte pe cele controlate de membrii NATO – şi, prin urmare, este mai puţin predispusă la atacuri ruseşti.

La rândul său, Moscova a prezentat propria propunere bazată pe trimiterea de produse alimentare gratuite în Africa şi de cereale la preţuri reduse pentru procesare în Turcia, datorită unei contribuţii financiare din partea Qatarului.

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a respins o nouă propunere a secretarului general al ONU, Antonio Guterres, de reluare a acordului privind exporturile de cereale ucrainene.

SUA au anunțat la finele lunii august că vor discuta cu România și Republica Moldova pe tema folosirii rutei Dunării ca rută alternativă prin care să aibă loc exporturile de cereale ale Ucrainei.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *