Fost premier britanic: Reşedinţa din Downing Street era „infestată cu purici”

Fost premier britanic: Reşedinţa din Downing Street era „infestată cu purici”

Reşedinţa premierului britanic din Downing Street era infestată cu purici, acuză fostul premier Liz Truss, într-o carte de memorii, relatează News.ro, care preia Politico.

Liz Truss, care a avut cel mai scurt mandat de premier din istoria Marii Britanii, de doar 49 de zile, a făcut această dezvăluire în noua sa carte, “Zece ani pentru a salva Occidentul”, iar The Daily Mail a publicat sâmbătă câteva extrase. Cartea va apărea în Marea Britanie şi în SUA săptămâna viitoare.

“Locul era infestat cu purici”, scrie Truss. “Întregul loc a trebuit să fie stropit cu soluţie antipurici. Am petrecut săptămâni întregi având mâncărimi”, mărturiseşte ea.

Este posibil ca Dilyn, câinele fostului premier Boris Johnson, să fi fost cauza, dar nu există “nicio dovadă concludentă”, a susţinutTruss. Ea a mai dezvăluit că, deşi a comandat mobilă pentru reşedinţă, ea şi familia ei au fost “evacuate înainte ca aceasta să fie livrată”.

În carte, Truss atacă dur instituţiile financiare britanice, numind Trezoreria, Banca Angliei şi Oficiul pentru Responsabilitate Bugetară o “hidră cu trei capete” care “a vrut să se ţină cât mai mult posibil de legislaţia UE”. De asemenea, ea a acuzat cele trei instituţii că sunt “pro-China”.

Mandatul premierului Truss s-a sfârşit brusc după ce un buget dezastruos a declanşat o criză pe piaţa britanică a titlurilor de stat, în septembrie 2022.

De asemenea, în carte, Truss îl atacă pe fostul ministru de externe Dominic Raab, cu care a împărţit o reşedinţă la ţară. “Era ca un apartament de student exaltat, în regim de partajare. Ajungeam în weekend şi găseam în frigider shake-uri proteice cu eticheta “Raab” “, a dezvăluit ea.

Fostul premier recunoaşte, de asemenea, că a confundat-o pe prima-doamnă a Franţei, Brigitte Macron, cu prima-doamnă a SUA, Jill Biden, la Adunarea Generală a ONU din 2022. Potrivit The Guardian, care a obţinut o copie a cărţii, Truss mai spune că soţul ei a prezis că şederea ei în funcţia supremă din Marea Britanie “se va sfârşi în lacrimi”.

Foto: Profimedia

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *