Reacția Cristinei Cioran după ce Alex Dobrescu a fost violent cu reporterul emisiunii lui Dan Capatos: „Nu mă surprinde deloc comportamentul lui”

Reacția Cristinei Cioran după ce Alex Dobrescu a fost violent cu reporterul emisiunii lui Dan Capatos: „Nu mă surprinde deloc comportamentul lui”

Cristina Cioran a făcut primele declarații după ce ieri Alex Dobrescu, tatăl fetiței sale, a fost violent și l-a scuipat pe reporterul emisiunii lui Dan Capatos de la Antena Stars. Camerele de filmat au înregistrat momentul când fostul iubit al vedetei e agresiv cu Horațiu Tudor.

Scandalul dintre Cristina Cioran și Alex Dobrescu continuă. Totul a pornit în urmă cu câteva zile, când bărbatul a intrat în casa vedetei pentru a-și lua câteva bunuri, deși un ordin de protecție îi interzicea să facă asta. Între timp, documentul a expirat, vedeta a cerut prelungirea lui, însă instanța a refuzat.

Procesul continuă între cei doi, mai ales că la mijloc e vorba și de un copil. Alex Dobrescu cere custodia exclusivă a fetiței lor, însă Cristina Cioran nu e de acord, mai mult decât atât, ea a susținut că acesta a fost în repetate rânduri violent și se gândește la siguranța copilului.

Pentru a aplana conflictul, Cristina Cioran a trimis hainele lui Alex Dobrescu la redacția Antena Stars. Bărbatul a mers să le ia, iar acolo s-a întâlnit cu reporterul emisiunii la Dan Capatos, dar și cu cameramanul. Deși la început s-au salutat, la finalul întâlnirii Alex Dobrescu e filmat cum trage de portierele mașinilor, apoi e violent cu reporterul.

Cristina Cioran despre Alex Dobrescu: „Am încercat să cosmetizez cât am putut de bine comportamentul lui”

Imaginile au fost văzute și de Cristina Cioran, care în emisiunea „Xtra Night Show” a reacționat: „Pe mine nu mă surprinde absolut deloc comportamentul lui și am încercat să cosmetizez cât am putut de bine comportamentul, spun că e un individ periculos care nu poate să rămână în libertate.

Foarte puțină lume a pus la îndoială ceea ce am spus cunoscându-mă pe mine, dar au fost și câteva voci care au spus că exagerez, că sunt eu o femeie nu știu cum”, a zis ea.

Și a continuat: „Ei bine, într-un fel, mi se pare că el a făcut un serviciu autorităților pentru că la voi s-a înregistrat absolut tot și iată că un comportament atât de deviat, atât de nesănătos pentru toți cei din jur. Eu nu pot să mă gândesc decât la copilul meu și la mine. Dar mă gândesc la copil, cum e posibil ca de la dosar să își dispară clipuri video, să nu îmi prelungească acel ordin de restricție. (…)

Poate că acum, și în urma acestor filmări, poate că o să gândim mai bine. Poate că am înțeles clar despre ce e vorba. Mie îmi pare rău că Horațiu (n.r. reporterul de la Antena Stars) a trecut prin așa ceva”.

Cristina Cioran a făcut apel, vrea să fie prelungit ordinul de restricție

În aceeași emisiune, ea a explicat că în continuare procesul continuă pentru a obține un ordin de protecție. „Am demarat apelul, am echipă de avocați, pentru că m-am gândit foarte bine după seara trecută. Cred că m-am pripit puțin în a judeca eu la rândul meu, cred că într-adevăr nu au fost suficiente probe la dosar, eu nu am bănuit și nu am fost pusă niciodată în această ipostază, și atunci necunoscând zona aceasta, am decis să iau un avocat din oficiu, pentru că nu am avut nimic de ascuns.

Credeam că e foarte simplu, credeam că probele video sunt suficiente, doar că nu au fost, pentru că ele nu au fost acceptate de instanță din varii motive. Dosarul acela a putut fi consultat acolo pe loc, poate că nu ar fi fost rău să cerem amânare pentru că ordinul mergea în continuare”, a mai spus Cristina Cioran la „Xtra Night Show”.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *