China a folosit la maxim factorii clasici ai creșterii economice – forța de muncă ieftină, multă și capitalul. Acum, pentru continuarea creșterii, este nevoie si de productivitate mai mare, ceea ce presupune reforme structurale – cerere internă mai mare, tehnologie mai bună, bursă dezvoltată, surplus de cont curent, calitatea instituțiilor. În caz contrar, China, afectată și de îmbătrânirea populației urmare a politicii unui singur copil, are șanse mici să infirme regula – statele care ating asemenea performanțe ale creșterii economice intră în capcana veniturilor mijlocii.
”Discuția din acest an de la Forumul Dezvoltării Chinei (reuniunea anuală la cel mai înalt nivel a oficialilor chinezi, a directorilor de companii, a foștilor oficiali și a experților) s-a axat pe riscul căderii Chinei în ”capcana venitului mijlociu”, știut fiind că puține economii emergente au reușit să intre în clubul statelor cu venituri mari.
Va face China excepție de la această regulă? După peste 30 de ani în care China a avut o creștere economică de circa 10%, economia a încetinit puternic în ultimul deceniu. Până și anul trecut, cu o puternică revenire după perioada ”zero covid”, datele oficiale au arătat că economia a crescut cu doar 5,2%. Mai rău, FMI estimează că creșterea Chinei va ajunge la 3,4% până în 2028 și, din cauza politicilor actuale ale Beijingului, mulți analiști estimează că rata de creștere ar putea de doar 3% până la finalul acestui deceniu. Dacă se va întâmpla asta, China va intra in capcana venitului mijlociu”, scrie profesorul Nouriel Roubini.
”Problemele Chinei sunt structurale, nu ciclice. Printre altele, reducerea creșterii economice se datorează îmbătrânirii rapide a populației, bulei imobiliare, datoriei publice și private foarte mari, de circa 300% din PIB, și virajului de la reformele orientate către piața înapoi la capitalismul de stat. Investițiile alimentate de credit au devenit excesive, iar băncile de stat împrumută companii de stat și autoritățile locale. În același timp, guvernul încalecă sectorul tech și alte companii private, reducând încrederea mediului de afaceri și investițiile private.
În această nouă perioada de deglobalizare și protecționism, China pare să fi atins limita creșterii bazate pe export. Sancțiunile la nivel tehnologic impuse din rațiuni geopolitice de Vest reduc din creșterea sectoarelor tech, precum și fluxul de investiții străine directe în China. Iar combinația dintre rata mare a economisirii în China și rata mica a consumului (datorită asigurărilor sociale slabe și a veniturilor mici) reduce și mai mult creșterea economica.
Vechiul model de creștere al Chinei nu mai funcționează. Inițial, salariile mici din China (competitive la nivel internațional) au transformat industria ușoara și exportul într-o bază a creșterii economice, înainte de a se trece la investiții masive în infrastructură și imobiliare. Acum, autoritățile chineze susțin o creștere economică de înaltă calitate, bazată pe tehnologie și exporturi (vehicule electrice, panouri solare și alte produse verzi și high-tech) si condusă prin stimulente financiare pentru companiile de stat deja dezvoltate artificial. Dar fără o creștere a cererii la nivel intern – în special în consumul privat – investițiile excesive in aceste sectoare vor duce la supracapacitate și suprasaturarea piețelor globale.
Producția excesivă a Chinei (în raport cu cererea internă) duce deja la deflație, sporind riscul unei stagnări seculare. Când China era mai mică și mai săracă, creșterea rapidă a exporturilor a fost gestionabilă pe piețele globale. Acum, când China este a doua economie a lumii, orice încercare de inundare a piețelor datorită supracapacității sale de producție va duce la tarife și mai draconice și la măsuri protecționiste și mai dure împotriva produselor chinezești.
De aceea, China are nevoie de un model de creștere concentrat pe servicii la nivel intern (mai degrabă decât pe bunuri) și pe consumul privat. Procentul serviciilor in PIB-ul Chinei este prea mic în raport cu standardele globale și, deși autoritățile vorbesc mereu despre creșterea cererii interne, nu par doritoare să adopte politici fiscale care să ajute la acest lucru și să reducă din precauția de care dau dovadă chinezii când vine vorba de consum. China este într-o situație în care are nevoie de pensii mai mari, de asigurări de sănătate mai bune, de ajutoare de șomaj, de rezidență permanentă în orașe pentru cei veniți din mediul rural și care trăiesc aici fără a avea acces la serviciile publice. China mai are nevoie de salarii mai mari și ajustate cu inflația și de măsuri pentru redistribuirea profiturilor companiilor de stat, astfel încât chinezii simpli să poată cheltui mai mult.
China are nevoie de o creștere a încrederii sectorului privat și de o reluare a creșterii economice pe baza unui model mai sustenabil, însă nu este limpede dacă liderii de la Beijing își dau seama cu adevărat de provocările pe care le au în față. Președintele Xi Jinping a impus o revenire la capitalismul de stat în ultimul deceniu, iar premierul Li Qiang, mai liberal, pare să fi fost trecut pe o linie moartă. Li nu a ținut nicio conferință de presă după recentul Congres Național al Poporului și nici nu s-a întâlnit cu delegații străine la ultimul Forum de Dezvoltare a Chinei. În schimb, Xi a primit o mică delegație de lideri de afaceri din străinătate.
Cea mai blândă interpretare a acestor semnale este că Xi își dă seama că trebuie sa apeleze la sectorul privat și la corporațiile multinaționale pentru a reface încrederea economică și a spori investițiile străine directe, pentru a trece la o creștere bazată pe sectorul privat și pe consumul privat. De vreme ce premierul Xi este încă în peisaj, se poate să facă presiuni pentru reforme, însă într-un mod care să nu îl irite pe Xi.
Însă mulți observatori au o interpretare mult mai pesimistă. Ei observă că, după trecerea pe linie moartă a unor tehnocrați orientați către piață, precum actualul premier, fostul premier Li Keqiang, fostul guvernator al Băncii Populare a Chinei, Yi Gang, consilieri precum Liu He și Wang Qishan, Xi Jinping a creat noi comitete de partid pentru afaceri economice și financiare care au autoritate mai mare decât agențiile guvernului. Xi s-a înconjurat de consilieri care cochetează cu dogma depășită a capitalismului de stat.
Declarațiile avântate și marotele despre reforme și atragerea investițiilor străine directe nu înseamnă nimic. Ceea ce contează sunt politicile pe care China le va avea în următorul an. Ele vor arăta dacă China va reuși să scape de capcana venitului mijlociu și să se întoarcă la calea unei creșteri economice robuste.”
The post Roubini: Poate scăpa China dintr-o capcană inevitabilă? appeared first on Cotidianul RO.
