19 morți, între care patru copii, și 21 de răniți, într-un autocar cu migranți care s-a prăbușit într-o râpă, pe o șosea din nordul Mexicului

19 morți, între care patru copii, și 21 de răniți, într-un autocar cu migranți care s-a prăbușit într-o râpă, pe o șosea din nordul Mexicului

19 persoane au murit în Mexic, după ce un autobuz de pasageri care transporta migranți străini și localnici a căzut de pe o autostradă într-o râpă, au declarat joi autoritățile, citate de cotidianul Debate.

Autocarul, care se îndrepta către orașul Tijuana, la granița cu Statele Unite, venea din Mexico City și transporta aproximativ 40 de pasageri, inclusiv cetățeni din India, Republica Dominicană și unele țări africane.

Printre cei uciși se numără și patru minori, a informat agenția de protecție civilă din statul Nayarit. Cel puțin 21 de persoane au fost rănite și primesc îngrijiri la spital.

Printre cele 19 persoane care și -au pierdut viața se numără o fetiță de numai cinci ani care visa să viziteze plaja din Mazatlán și care își serba ziua de naștere atunci când a avut loc accidentul, scrie MSN.

Oficialii de stat au adăugat că unii pasageri se aflau în drum spre granița Statelor Unite. Autocarul aparținând liniei Elite a căzut într-o râpă de aproximativ 40 de metri la kilometrul 26+500 al autostrăzii Tepic North Bypass, în jurul orei locale 2 noaptea.

Șoferul, care a scăpat nevătămat, a fost reținut. Autoritățile îl suspectează că a depășit viteza și a pierdut controlul volanului, înainte de a ieși de pe șosea, a spus agenția de protecție civilă, într-un comunicat.

Eforturile de salvare au fost „extrem de dificile”, deoarece râpa avea aproximativ 40 de metri adâncime, a declarat Jorge Benito Rodriguez, secretarul pentru securitate și protecție civilă din Nayarit.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *