200 de oameni, aflați în 100 de mașini, au rămas blocați pe drumul Câmpul lui Neag – Herculane din Hunedoara, din cauza aluviunilor

200 de oameni, aflați în 100 de mașini, au rămas blocați pe drumul Câmpul lui Neag – Herculane din Hunedoara, din cauza aluviunilor

Peste 200 de oameni, care se află în 110 de mașini, au rămas blocați marți seară în zona Câmpul lui Neag din judeţul Hunedoara, după ce aluviunile scurse de pe munte au ajuns pe carosabil, informează news.ro.

Salvamontişti din judeţele Gorj şi Caraş- Severin, precum şi pompieri de la Petroşani şi drumari, intervin la faţa locului.

Acolo a fost trimis, în survol, şi un elicopter SMURD de la Caransebeş, a anunțat ISU Caraş-Severin.

„În contextul fenomenelor hidrometeorologice prognozate astăzi, în intervalul 07.00 – 21.00, elicopterul SMURD al Punctului de Operare Aeromedicală Caransebes a executat o misiune de căutare pe DN 66A – tronsonul Câmpu lui Neag (HD) şi Cerna Sat (GJ), în urma unui apel primit la 112 care anunţa o posibilă blocare a unui convoi format din mai multe autoturisme. Pentru gestionarea misiunii, la locul indicat au fost trimise, în vederea acordării sprijinului de specialitate, echipe de intervenţie ale ISU Gorj, ISU Hunedoara şi ISU Caraş-Severin, Salvamont Gorj şi Hunedoara, dar şi echipe ale Jandarmeriei Romane”, a precizat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), într-un comunicat de presă.

Conform IGSU, zona este una fără semnal GSM, iar apelantul nu făcea parte din grupul persoanelor rămase blocate.

„În urmă cu puţin timp, echipajele de intervenţie au ajuns la locul unde existau informaţii că grupul de autovehicule a ramas blocat, iar din informaţiile primite la acest moment, ocupanţii nu prezintă probleme medicale”, a mai transmis IGSU.

Inițial, Salvamont anunțase „cel mai ciudat caz primit vreodată” de echipele sale.

„Salvamontiştii din judeţele Gorj si Caraş Severin au fost alertaţi cu privire la existenta unor maşini blocate pe şoseaua care trece prin Gorj, prin Valea Cernei și care leagă Câmpul lui Neag – Hunedoara de Herculane – Caraş Severin. Nimic spectaculos pînă aici, au mai fost drumuri rupte de ploi sau înzăpezite , au mai fost maşini şi oameni blocaţi, dar acum situaţia întrece orice închipuire, este vorba de 110 maşini şi peste 200 de persoane”, menționa Salvamont România, într-o postare pe Facebook.

„Cei din maşini nu au probleme medicale, dar, cu siguranţă, ploile din ultimele ore au adus ceva depuneri de pe versanţi şi au blocat o porţiune de drum întrerupând coloana de maşini. Informaţiile sunt încă incerte şi se pare că pietre căzute din cauza ploii au blocat drumul sau chiar au lovit maşini”, a mai transmis Salvamont, precizând că echipele sale se vor îndepta spre zona în care au rămas blocate autoturismele.

Foto: capturi video Inspectoratul General de Aviatie al M.A.I. / Facebook.com

  

  

Please follow and like us:
Pin Share