5 mituri de proprietate intelectuală la care nu te-ai fi așteptat, demontate

„Pot să folosesc orice lucrare de pe internet oricum”, „Ajunge dacă citez în josul paginii numele autorului și al lucrării”, „Nu trebuie să îmi înregistrez lucrarea la ORDA în nicio situație, pentru că mă bucur de drepturi de autor oricum”. Dacă aceste fraze îți par cunoscute sau le consideri adevărate, pentru că le-ai auzit foarte des în jurul tău, trebuie să știi că, de fapt, sunt mituri, pe care urmează să le analizăm pe parcursul acestui articol. Dar, înainte să începem să le luăm rând pe rând, haide să definim mai întâi noțiunile de proprietate intelectuală și de drepturi de autor.

După cum am explicat și într-un articol anterior, proprietatea intelectuală cuprinde totalitatea drepturilor care poartă asupra creațiilor intelectuale și poate fi împărțită în două ramuri: în proprietate industrială și în drepturi de autor. Pe de-o parte, proprietatea industrială vizează brevetele, mărcile, desenele, modelele industriale și denumirile de origine și ne-am concentrat pe analizarea ei în alt articol, iar, pe de altă parte, drepturile de autor poartă asupra operelor literare, artistice sau științifice. Se poate observa, astfel, că drepturile de autor sunt strâns legate de creativitate și trebuie să adăugăm și faptul că se nasc în mod automat, odată cu realizarea unei lucrări originale, conferindu-i autorului acesteia posibilitatea de a o reproduce, de a pregăti lucrări derivate pe baza ei, de a distribui copii ale acesteia și de a o afișa public.

Cu toate că înregistrarea drepturilor de autor este mai ieftină și nu necesită respectarea unor condiții la fel de riguroase ca în cazul cererilor de înregistrare a mărcilor sau a brevetelor, există foarte multe concepții greșite cu privire la protecția drepturilor de autor.

1. „Atât timp cât îi acord autorului credit, nu mai trebuie să-i cer permisiunea”

Știm cu toții că în momentul în care ne folosim de creația unei anumite persoane pentru realizarea propriilor lucrări, trebuie să cităm sursa, căci, altfel, lucrarea va fi considerată ca fiind plagiată. Îți mai amintești de profesorii aceia din facultate care îți tot ziceau să citezi sursele folosite pentru realizarea eseurilor de final de semestru la materiile opționale pentru că, altfel, nu îți vor lua lucrarea în considerare? Ei bine, menționarea surselor în josul paginii eseurilor de la facultate era suficientă, pentru că nu urma să publici sau să vinzi lucrarea respectivă nicăieri. Însă în situația în care ți-ai dori să o aduci la cunoștință publicului și mai și urmărești să obții sume de bani în urma lucrării, trebuie să știi că simpla citare a sursei nu este suficientă. Și așa ajungem la un prim mit de proprietate intelectuală.

Bun, dar unde scrie asta? Ei bine, Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe îi conferă autorului operei de care dorești să te folosești dreptul patrimonial exclusiv de a decide dacă, în ce mod și când va fi utilizată opera sa, inclusiv de a consimți la utilizarea operei de către alții și dreptul de a decide dacă, în ce mod și când va fi adusă opera la cunoștința publică și dreptul de a pretinde recunoașterea calității de autor al operei. Deci, conform legii, nu ajunge să îl citezi pur și simplu, ci trebuie să-i aduci la cunoștință faptul că vei folosi o parte din opera sa.

Asta aviz persoanelor care zic că dacă preiau texte și poze de pe internet și dau tag sau link către autor este ok. Nu, nu este.

2. „Nu am nevoie de permisiunea cuiva pentru a-i utiliza conținutul lucrării, atât timp cât nu fac niciun ban și/sau îl utilizez într-un scop educațional”

Un al doilea mit legat de proprietate intelectuală ne spune că dacă e fără bani, e ok. Tot Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe stabilește în mod expres drepturile morale și drepturile patrimoniale de care autorul operei beneficiază. Bun, știm că drepturile patrimoniale sunt acelea care pot fi evaluate în bani și pentru care trebuie să-i cerem autorului permisiunea de a-i utiliza opera. Ca să fie și mai clar, legea îi conferă autorului operei drepturi patrimoniale exclusive asupra acesteia, printre care și  dreptul patrimonial exclusiv de a decide dacă, în ce mod și când va fi utilizată opera sa, inclusiv de a consimți la utilizarea operei de către alții. Această dispoziție, pe care am menționat-o și mai sus, stabilește clar dreptul autorului operei de a aproba folosirea acesteia de către alții. Deci, nu poți urmări să obții sume de bani, dacă decizi să vinzi lucrarea aceea de la facultate, de care vorbeam mai devreme, fără să-i ceri acordul autorului. În continuare, legea dispune și că utilizarea unei opere dă naștere la drepturi patrimoniale, distincte și exclusive (ale autorului) de a autoriza sau de a interzice reproducerea totală sau parțială a operei.

Mai mult decât atât, legea stabilește în mod expres și dreptul autorului de a interzice distribuirea operei sale. Trebuie să menționăm că legea definește distribuirea ca fiind vânzarea sau orice alt mod de transmitere, cu titlu oneros ori gratuit, a originalului sau a copiilor unei opere, precum și oferirea publică a acestora. Prin această dispoziție, se poate observa că nu contează scopul pentru care este folosită opera.

Avem totuși anumite excepții când vorbim de fair use, cum ar fi scopuri educaționale sau de altă natură. Am scris mai multe despre aici. Cu toate acestea, nu îți recomandăm să mizezi pe aceste aspecte pentru că, în cazul unui eventual litigiu, vor fi greu de demontat în instanță. Citește continuarea pe avocatoo.ro

ARTICOL PRELUAT DE PE SITE-UL AVOCATOO.RO