60 de miliarde și de doi bani speranță pentru Ucraina

RMAG news

După luni de zile de tergiversări, pe fondul campaniei electorale din SUA, Camera Reprezentanților a aprobat un ajutor de 61 de miliarde de dolari pentru Ucraina.

Momentul hotărâtor pentru aprobarea ajutorului pentru Ucraina a fost virajul brusc al președintelui republican al Camerei, cel care decide ce se supune spre aprobare și ce nu în camera inferioară a Congresului. Mike Johnson a fost mereu sceptic în ce privește ajutorul pentru Ucraina. Dar, săptămâna trecută, congresmenul s-a transformat brusc într-un ”războinic”. El a spus ceea ce poate fi considerat noul ”crez al ordinii liberale bazate pe reguli”:  ”Nu-l putem lăsa pe Putin să câștige. Chiar cred în ce au transmis serviciile de informații. Cred că Xi, Vladimir Putin și Iranul sunt axa răului. Cred că se coordonează. Cred că Vladimir Putin își va continua marșul prin Europa”. Iar apoi Johnson a supus la vot ajutorul pentru Ucraina, partea cea mai însemnată a unui pachet ce cuprinde patru componente.

Le vom prezenta pornind de la cele mai puțin consistente.

Fonduri pentru Indo-Pacific: 3,3 miliarde de dolari pentru infrastructura submarină, 2 miliarde pentru Taiwan și alți parteneri regionali. 542 de milioane de dolari pentru capabilitățile SUA în regiune și 1,9 miliarde de dolari pentru refacerea arsenalului SUA.

Fonduri pentru Israel: 26,3 miliarde de dolari pentru susținerea efortului Israelului pentru a se apăra împotriva Iranului și a interpușilor Iranului, pentru refacerea arsenalului scuturilor antirachetă ale Israelului și pentru noi arme, pentru muniție de artilerie și pentru operațiunile SUA in regiune, precum și pentru refacerea arsenalului SUA după livrările în Israel.

Fonduri pentru operațiunile militare actuale ale SUA în regiunea Ucrainei – 11,3 miliarde de dolari. Însă despre ce operațiuni este vorba? ”Oare congresmenii știu care este natura acestor operațiuni? Dacă știu, de ce nu au pomenit nimic despre asta până acum? Ce fel de personal american este implicat în aceste operațiuni”, se întreabă The American Conservative.

Fonduri pentru Ucraina: 13,8 miliarde de dolari pentru arme avansate, 23,2 miliarde pentru refacerea arsenalului SUA, jumătate de miliard de dolari pentru asistență pentru refugiații ucraineni.

Este mai puțin clar unde se vor duce restul banilor alocați pentru Ucraina, în total 61 de miliarde de dolari. ”Direct către oligarhii ucraineni?”, se întreabă unii critici ai administrației Biden, mai cu seamă după ce, în 2023, jurnalistul Seymour Hersh, citând surse din cadrul serviciilor secrete americane, a scris că s-a ajuns în situația în care șeful CIA i-a atras atenția președintelui Volodimir Zelenski, că regimul său nu mai poate fura atât de mult din banii primiți din SUA. Anchetele de la acel moment se axau asupra furtului a peste 400 de milioane de dolari sub formă de motorină pentru armata ucraineană, cu mențiunea că acesta poate fi vârful aisbergului sifonării fondurilor de război.

În total, pachetul de ”ajutor extern” aprobat de Camera Reprezentanților se ridică la 95 de miliarde de dolari. Cea mai mare sumă merge în Ucraina, urmată de Israel și Taiwan. Însă este evident că nu este vorba despre ajutor extern. ”Este o lege despre ajutorul pentru industria militară americană. Banii contribuabililor americani sunt folosiți pentru a le oferi acestor trei țări bani cu care să plătească complexul militaro-industrial din SUA pentru armele trimise”, scrie Paul Craig Roberts, fost oficial în administrația Ronald Reagan. ”Cu alte cuvinte, banii contribuabililor sunt folosiți de aceste trei țări pentru a atrage America în războaie cu Iran, China si Rusia”. Miliardele de dolari pentru care au votat congresmenii trec în buzunarul unor „băieți deștepți” într-un mod mult mai evident decât explică fostul ministru grec Yanis Varoufakis că se întâmplă cu banii guvernelor europene când vine vorba despre așa-zisa bursă a energiei și aberanta regulă care face ca cel mai mare preț să câștige de fiecare dată.

Legile pentru acordarea acestor fondurile au fost votate separat, iar apoi au fost împachetate la un loc pentru a merge în acest format în Senatul SUA. Finanțarea pentru Ucraina a adunat mai puține voturi din partea republicanilor din Camera Reprezentanților, în timp ce ajutorul pentru Israel a adunat mai puține voturi din partea democraților.

 

”În Camera reprezentanților sunt fluturate steagurile Ucrainei, când se votează trimiterea banilor munciți de voi pentru un regim străin corupt. Reprezentanții strigă ”Ucraina, Ucraina!” și se implică bucuroși în asigurarea protecției granițelor Ucrainei, nu în asigurarea granițelor noastre”, a scris senatorul Rand Paul.

Președintele Donald Trump a comentat votul din Camera Reprezentanților în timp ce încearcă să scape, la propriu, de cătușe într-un proces la New York, iar afirmațiile sale arată limpede la ce trebuie să se aștepte aliații europeni de la o viitoare administrație Trump, după ce actuala administrație Biden i-a împins în războiul din Ucraina. ”De ce nu investește Europa mai mult pentru a ajuta Ucraina? De ce SUA au investit mai mult cu 100 de miliarde de dolari decât Europa în războiul din Ucraina, deși ne desparte un ocean? De ce Europa nu poate contribui cu o sumă egală pentru a ajuta o țară care are nevoie disperată de bani? Supraviețuirea Ucrainei ar trebui să fie mult mai importanta pentru Europa decât pentru noi. Mișcă-te, Europa! Războiul acesta cauzat de escrocul Joe Biden și de democrații incompetenți este o mare mizerie. Dacă aș fi fost președinte, acest război nu ar fi existat”, a scris Donald Trump.

Donald Trump nu oferă informații tocmai corecte: până la momentul ianuarie 2024, angajamentele financiare totale ale UE pentru Ucraina erau de 93,2 miliarde de dolari, în timp ce SUA au oferit 74,3 miliarde de dolari, însă cu un procent mult mai mare pentru armament decât în cazul Europei.

 

Ce poate aduce votul de sâmbătă pentru politica americană și ce poate aduce pentru Ucraina?

Cel mai probabil, congresmenii republicani care s-au opus finanțării războiului din Ucraina și au cerut ca bani să fie folosiți pentru protecția frontierei cu Mexicul și reducerea valurilor de imigranți, se vor coaliza pentru destituirea președintelui Camerei, Mike Johnson, cel care a virat brusc de la opoziția față de aceste legi la îmbrățișarea amintitului ”crez” neoconservator al lumii bazate pe reguli. Rămâne de văzut dacă democrații din Camera Reprezentanților vor fi la fel de disciplinați în susținerea republicanului Johnson sau dacă îl vor sacrifica după ce s-au folosit de el.

În al doilea rad, rămân mari semne de întrebare privind ”operațiunile militare ale SUA în regiune” și natura lor. Vor rămâne SUA în limitele războiului clandestin si aparent negociat pe care îl poartă acum cu Rusia sau vor depăși liniile roșii. În urmă cu un an, surse citate de Seymour Hersh arătau că există o falie tot mai mare între administrația Biden și serviciile secrete americane și că, spre exemplu, sabotarea gazoductului Mord Stream nu a fost discutată cu comunitatea de informații. În acest fel, au apărut temeri că trupele SUA staționate în avanposturile NATO ar putea fi folosite pentru o intervenție directă în Ucraina.

Cât privește Ucraina, ajutorul american este prea mic și vine prea târziu. De fapt, în viziunea unor realiști precum John J. Mearsheimer, oricât de mare ar fi ajutorul SUA, el nu poate fi decisiv, câtă vreme armatei Ucrainei îi lipsește resursa umana; doar implicarea directă a SUA în război ar fi decisivă, însă aceasta ar duce la o conflagrație mondială. Legea votată acum în SUA asigură bani cu care Ucraina nu va putea să contraatace, ci doar să spere că nu va pierde prea curând și mai mult teritoriu, scrie The Spectator. ”În vreme ce americanii se certau, copiii noștri mureau”, spune un inginer IT, care acum construiește drone pentru armată. ”Desigur, este bine că vor sosi noi arme. Însă de acum înainte ne vom ști locul, vom ști cât de mult prețuiesc SUA viețile ucrainenilor. Cu mult mai puțin decât viețile israelienilor”, spune ucraineanul. Cel mai important este că ucrainenii au învățat o lecție foarte urâtă: securitatea lor depinde de capriciile politicii din statele aliate și se poate evapora foarte repede, iar această nu este o rețetă pentru victorie și nici măcar pentru supraviețuire.

 

 

The post 60 de miliarde și de doi bani speranță pentru Ucraina appeared first on Cotidianul RO.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *