99% dintre adolescenți sunt stresați în perioada sărbătorilor, iar pe tinerii de la sate îi întristează abundența de pe social media. Studiu World Vision

99% dintre adolescenți sunt stresați în perioada sărbătorilor, iar pe tinerii de la sate îi întristează abundența de pe social media. Studiu World Vision

Pentru adolescenții din România, perioada sărbătorilor nu e una echivalentă cu relaxarea, dimpotrivă, doar 1% nu simt stres în această perioadă a anului, arată un studiu publicat de World Vision România. De asemenea, unu din cinci adolescenți de la sat se simte trist în vacanța de iarnă, pentru că vede pe social media tineri care se distrează mai mult decât el.

Conflictele din interiorul familiei, temele de vacanță sau treburile gospodărești reprezintă motivele pentru care tinerii au anxietatea și stresul crescute în preajma Crăciunului, se arată în studiu.

Totodată, șapte din zece copii şi adolescenţi se simt trişti sau plictisiţi în vacanţa de iarnă, din motive precum gândul că nu se mai pot juca în zăpadă, nu au prieteni cu care să se joace, nu mai sunt păstrate tradițiile, părinții lor sunt stresați din cauza banilor sau nu au nimic distractiv de făcut. 

Aproape 60% dintre adolescenții români nu au mers niciodată la un Târg de Crăciun

Dorințele unor adolescenți de Crăciun sunt pentru alții ceva obișnuit: aproape 60% dintre copiii de la sate își doresc să meargă la un târg de Crăciun, pentru că nu au fost niciodată, peste 75% ar vrea să meargă la un spectacol de Crăciun, iar mai mult de jumătate dintre adolescenți și-ar dori să experimenteze prima lor excursie în vacanța de iarnă.

Unul dintre acești copii e Steluța, 8 ani, care în scrisoarea ei către Moș Crăciun publicată de World Vision spune: „Aș vrea tare mult să ajung iarna aceasta la un târg de Crăciun. Mi-au spus alți copii de la școală că te-au văzut și pe tine acolo. Și mami a fost la un târg de Crăciun când era mică și locuia în București. Mi-a povestit că sunt brazi mari împodobiți cu multe luminițe, colinde de Crăciun, dulciuri și ciocolată caldă”.

„Acum nici zăpadă nu mai avem”

„Când erau mai mulți copii în sat mergeam să le urăm vecinilor de Crăciun cu Bună dimineața și ne bulgăream toată ziua. Dar acum nici zăpadă nu mai avem. Când mă ia plictiseala, mă joc pe telefon sau să mă uit la desene animate”, mai spune Steluța în scrisoare. 

Nici tradițiile de Crăciun nu se mai păstrează printre adolescenții de astăzi, nici măcar la sat. Doi din zece părinții spun despre copiii lor că sigur sau cel mai probabil nu vor merge la colindat iarna aceasta. În rândul adolescenţilor, mai puțin de o treime plănuiesc să meargă cu uratul de aceste sărbători.

Mai puțină risipă și egalitate de gen de sărbători 

Totuși, tinerii sunt adepții unui consum cumpătat în perioada următoare: o treime vor să se consume mai puţin alcool la mesele de sărbători și 40% cred că ar trebui ca sărbătorile de iarnă să fie mai prietenoase cu natura (să tăiem mai puţini brazi, podoabe reciclabile etc.). Aproape jumătate şi-ar dori mai puţină risipă alimentară. De asemenea, aproape 40% dintre tineri și-ar dori ca bărbații să ajute mai mult femeile la treburile gospodărești de Crăciun. 

Studiul realizat de World Vision România a fost făcut pe un eșantion de 825 de părinți dintre care 89% din mediul rural, iar restul din comunități urbane dezavantajate și 535 de adolescenți, dintre care 83,4% din mediul rural, iar restul din alte comunități urbane vulnerabile.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *