Candidatul PNL la Primăria Capitalei este încrezător în șansele sale de victorie la alegerile locale din 9 iunie și transmite că va lupta până la capăt pentru binele bucureștenilor.
Mesajul lui Sebastian Burduja pentru bucureșteni
Sebastian Burduja a explicat în cadrul podcastului FANATIK, ”Sport şi politică”, care este atitudinea cu care a abordat lupta electorală pentru fotoliul de primar al Bucureștiului și de ce crede că va fi marea surpriză a alegerilor locale.
„Da (voi fi marea surpriză a alegerilor n.r.), și-ți spun de ce. Nici măcar nu e o miză un scaun în sine. Eu îmi doresc să fac lucrurile pe care le-am gândit pentru orașul ăsta…
Eu așa simt (că o să câștig n.r.). Și întotdeauna noi avem obiceiul ăsta…, știi expresia aia ‘ar fi fost prea frumos’. Mă omoară chestia aia. Urăsc. Domnule, n-ai cum!
Te bați până în ultimul minut și crezi în victoria ta! Și dacă tu crezi, vor crede și cei de lângă tine, și cei care se uită și se creează o energie acolo”, a declarat șeful PNL București în cadrul dialogului cu Horia Ivanovici.
Sebastian Burduja le-a transmis și un mesaj bucureștenilor, cărora le-a promis că nu va face promisiuni așa cum au făcut alții în campaniile electorale precedente, neîndeplinind niciuna dintre ele.
„S-au săturat bucureștenii de promisiuni. V-ați săturat de promisiuni, dragi bucureșteni. Eu o să vă promit că întotdeauna o să iubesc acest oraș și o să va fac viața mai bună. Atât”, a mai declarat Sebastian Burduja pentru FANATIK.
În martie, liderul filialei PNL din Capitală a lansat volumul „Planul pentru Bucureşti” despre care a declarat că este o carte pe înţelesul tuturor „despre viziunea mea pentru Bucureşti: ce trebuie să facem de acum înainte, privind spre viitor”.
Sebastian Burduja a fost desemnat candidat al liberalilor pentru Primăria Capitalei în 22 aprilie, după ce PSD și PNL și-au retras sprijinul pentru medicul Cătălin Cîrstoiu, afectat de mai multe acuzații de incompatibilitate.