Manole-Danuț Fîrţală a candidat şi a câştigat un nou mandat de primar al comunei Tarcău din partea PNL, chiar dacă se află în arest preventiv, a confirmat, prim-vicepreşedintele PSD Neamţ, deputatul Ciprian Şerban, informează Agerpres și Mesagerul de Neamț.
Reprezentantul PNL a câștigat clar alegerile în comună, în 4 din cele 5 secțiile de votare.
Potrivit numărătorii paralele efectuate de social-democraţi, edilul a obţinut 583 de voturi, în timp ce principalul contracandidat, social-democratul Iulian Găină, are 450 de voturi.
Primarul Manole-Dănuț Fîrţală a fost reţinut pe data de 22 mai de ofiţerii anticorupţie, fiind acuzat că a luat de mai multe ori mită de la un om de afaceri local.
Pe 23 mai a fost arestat preventiv pentru 30 zile, decizie rămasă definitivă după ce a pierdut recursul.
Cel mai probabil localnicii au considerat că fostul primar Iulian Găină este cel care „aranjat ” ce i s-a întâmplat oponentului său și au votat în consecință.
FOTO: Manole Dănuț Fârțală (Facebook)