A fost construită prima bancă de alimente din România, înființată de o autoritate publică. Se află în în Sectorul 6. Cum arată și când va fi dată în folosință (FOTO)

A fost construită prima bancă de alimente din România, înființată de o autoritate publică. Se află în în Sectorul 6. Cum arată și când va fi dată în folosință (FOTO)

Aproximativ 2,5 milioane de tone de mâncare sunt risipite în fiecare an, în România. Cel mai mult se aruncă de sărbători, atunci când avem tendința să cumpărăm și să gătim mai mult decât e necesar. Tot atunci, magazinele se aprovizionează și ele cu marfă pe care nu reușesc să o vândă în totalitate.

Ca urmare a acestor lucruri, Primăria Sectorului 6 a inițiat un program care contribuie la diminuarea risipei alimentare și la eficientizarea costurilor. A construit o bancă de alimente și o cantină socială pentru persoanele defavorizate. Acesta este un concept 2 în 1, primul de acest gen înființat de o autoritate publică din România.

Unde se află banca de alimente și cantina socială

 

Banca de alimente și cantina socială se află una lângă cealaltă, pe Calea Giulești 236, pe terenul donat de Biserica Ortodoxă Română. Acestea sunt construite de Primăria Sectorului 6, prin Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Sector 6, care le va și operaționaliza. Aproximativ 20.000 de persoane: vârstnici cu pensii mici, familii monoparentale sau cu mulți copii, șomeri vor beneficia de ele.

Cele două clădiri sunt deja finalizate. Banca de alimente are regim de înălțime P+1E și o suprafață construită de 1.406 mp. Are două camere frigorifice și una de refrigerare, rafturi cu alimente neperisabile, bucătărie mare, industrială, zone de preluare și distribuție. Cantina are doar parter, întins pe o suprafață de 446 mp. Locația are pereți de sticlă, fiind foarte luminoasă, iar acolo oamenii vor lua masa. În spate, cantina va avea o bucătărie mai mică, unde se va face platingul.

Banca de alimente și cantina socială au propria stație de compost și punct de colectare separată a deșeurilor, astfel încât să fie „zero waste”. De asemenea, vor dispune de o flotă de autoutilitare frigorifice care vor colecta alimentele de oriunde din țară.

În prezent, se mai fac mici amenajări exterioare și la partea de rețele (cabluri de electricitate, centrală, alarmă…). Apoi urmează mobilarea și dotarea cu toate cele necesare, apoi obținerea autorizațiilor și angajarea de personal. Acestea vor fi date în folosință în toamna acestui an.

Ce face, mai exact, o Bancă de Alimente

 

O bancă de alimente colectează de la marile magazine, de la producători și distribuitori produse alimentare aflate în perioada de garanție, care au riscul de a nu se vinde. Apoi le prepară și le distribuie către persoanele defavorizate fie direct, la domiciliu, fie prin cele 3 cantine sociale din Sectorul 6 (dintre care două funcționează în parteneriat public-privat).

Pe lista operatorilor receptori, care au dreptul să primească donații în condițiile legii, a fost inclusă de curând și DGASPC Sector 6. De îndată ce va fi deschisă Banca de alimente, va fi și ea operator receptor și va avea dreptul să colecteze, să depoziteze și să distribuie către consumatorii finali produse alimentare rămase nevândute sau neconsumate.

Operatorii economici au posibilitatea deducerii cheltuielilor cu alimentele aflate aproape de expirare, pe care nu reușesc să le mai vândă, dacă transferul acestora este efectuat conform prevederilor legale privind diminuarea risipei alimentare (Legea 49 din 15 martie 2024 pentru modificarea și completarea Legii 217/2016, privind diminuarea risipei alimentare).

Persoanele defavorizate aflate în grija DGASPC Sector 6 vor avea hrana asigurată, iar autoritatea locală va reduce din cheltuieli.

Cine se poate angaja la bucătăriile Băncii de Alimente

 

Ce care se pot angaja la bucătăriile Băncii de Alimente și cantinei sociale pot fi persoane din rândul șomerilor, tinerilor defavorizați, dar și voluntarilor, toți formați și pregătiți în prealabil.

Banca de alimente va fi administrată precum o întreprindere socială și va angaja inclusiv persoane cu dizabilități. Conceptul este aplicat cu mare succes în societățile occidentale. Ambiția mea este ca în circa 6 luni, maximum un an de la realizarea investiției, acesta să se autosusțină financiar„, a precizat primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu.

Date statistice

 

15% din alimentele din magazine expiră și ajung la gunoi;
Acasă, în 47% din cazuri, principala cauză a risipei alimentare este achiziționarea excesivă de produse și expirarea termenului de valabilitate înainte de a fi consumate;
Conform unui studiu recent, la noi în țară, cel mai mult se aruncă: mâncarea gătită (48%), legumele (37%), pâinea și produsele de panificație (35%) și fructele (34%);
Aproape 88 de milioane de tone de alimente sunt risipite în fiecare an, în UE;
În România, anual, se aruncă 2,5 milioane de tone de mâncare.

Asta în contextul în care:

21% dintre români se confruntă cu lipsuri materiale severe și au dificultăți în asigurarea hranei zilnice;
38% dintre șomerii tineri, 19,5% dintre vârstnici și 27% dintre copii nu își pot satisface nevoile alimentare de bază;
40,4% dintre familiile cu trei sau mai mulți copii și 23,8% dintre familiile monoparentale trăiesc sub pragul sărăciei.

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *