Alexandru Davila, una dintre personalitățile de seamă ale culturii românești din secolul al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, s-a născut la 12 februarie 1862 în conacul familiei din Golești, fiind fiul doctorului Carol Davila și al Anicăi Racoviță, descendentă a cărturarului Dinicu Golescu.
Alexandru Davila, de la începuturi
În copilărie, a urmat școala în comuna natală și apoi cursurile Școlii luterane din București și Institutului de băieți condus de V. A. Urechia.
După absolvire, a fost trimis la Paris pentru studii, însă nu și-a luat bacalaureatul, fiind mai interesat de mediul literar și artistic decât de cursurile școlare.
Alexandru Davila alături de Ion Luca Caragiale
Întors în țară, a fost numit atașat la Ministerul de Externe și a îndeplinit misiuni diplomatice la Roma și Bruxelles.
Ulterior, a renunțat la diplomație și a devenit gazetar la cotidianul Epoca și la ziarul Independența Română, apoi a ocupat funcții administrative în guvern și prefectură.
Pe 29 ianuarie 1905, a fost numit director al Teatrului Național din București, contribuind semnificativ la dezvoltarea și modernizarea scenei teatrale românești.
Davila a promovat piese din dramaturgia națională și clasică, iar stilul său de interpretare a influențat actorii vremii, inaugurând un nou mod de joc, mai apropiat de realism și naturalețe.
Alexandru Davila
Tragedia marelui om de cultură
În noiembrie 1888, a fost desemnat subprefect de Tulcea și administrator al arondismentului Măcin din Dobrogea. În toamna anului 1914, a înființat Cercul bibliofil, însă viața sa a fost marcată de un tragic eveniment. În data de 5 aprilie 1915, a fost victima unui atentat care l-a lăsat paralizat, fiind nevoit să-și petreacă restul vieții într-un scaun cu rotile.
Alexandru Davila a fost căsătorit cu Ortansa Keminger de Lippa între 1885 și 1888, însă mariajul lor a durat doar trei ani. Copiii lor, Carol și Theodor, au rămas în grija tatălui după divorț. În ultimii ani ai vieții, Davila a fost uitat de mulți dintre prieteni, însă câțiva foști colegi și admiratori i-au fost alături până în ultima clipă.
Dramaturgul a încetat din viață pe 19 octombrie 1929, la vârsta de 67 de ani, la Spitalul Militar. Tragedia și sărăcia l-au însoțit în ultimii ani ai vieții, iar moartea sa a fost întâmpinată cu tristețe de cei care l-au cunoscut și au apreciat contribuția sa la cultura românească. Alexandru Davila rămâne în istoria literaturii și a teatrului românesc drept una dintre figurile de referință ale epocii sale.
Tudor Teodorescu-Braniște a evidențiat în scrierile sale tristețea și izolarea din ultimii ani ai lui Alexandru Davila, omul de litere și teatru, care s-a confruntat cu un destin tragic și o uitare aproape completă din partea societății în care odinioară strălucea.
Teodorescu-Braniște și-a exprimat dezamăgirea față de tratamentul pe care lumea bună i l-a aplicat lui Davila, considerând că societatea îl ține într-o umilire și sărăcie degradantă, spre deosebire de mulțime care, în mod brut, pune punct existenței cuiva.
În ciuda tragediei și a suferinței sale personale, Alexandru Davila a continuat să-și păstreze demnitatea și discreția, chiar și în cele mai dificile momente ale vieții sale.
Cu toate că nu își exprima slăbiciunea în fața altora, povestea îngrijorătoare a sărăciei și a paraliziei sale era evidentă în jurul lui, în atmosfera modestă a locuinței sale. Davila a fost un exemplu de demnitate și rezistență, rămânând mândru în fața adversităților, chiar și atunci când societatea l-a ignorat aproape complet.
Astfel, Tudor Teodorescu-Braniște și-a încheiat portretul pe care i l-a făcut lui Alexandru Davila cu un tribut adus amintirii sale, subliniind că acest om din societate, cu toate greutățile sale, a rămas un exemplu de noblețe și demnitate până în ultimele clipe ale vieții sale.
Alexandru Davila
În mod evident, Alexandru Davila nu este singurul om de seamă al țării noastre care a trecut prin asemenea momente cumplite, fiind înconjurat de nepăsarea autorităților.
