Abonament antipoliție pentru șoferi, pe DN 1. Polițiștii, cumpărați cu motorină. Unul dintre agenți a primit mită un ied 

Abonament antipoliție pentru șoferi, pe DN 1. Polițiștii, cumpărați cu motorină. Unul dintre agenți a primit mită un ied 

Omul le cerea şoferilor o cotizaţie de 600 de lei pe lună pentru protecţie, banii urmând să ajungă la „cineva mare”, respectiv la un anume „Părinţelul” care ar fi avut influenţă asupra echipajelor de la poliţia rutieră din Prahova şi Braşov.

Taxa lunară le-ar fi permis şoferilor cotizanţi să circule pe DN1 pe timpul zilei, deşi autovehiculele de mare tonaj nu au dreptul să circule pe DN1 E60 tronson Ploieşti-Predeal decât pe timp de noapte, în intervalul orar 06.00-22.00 (luni-joi) interdicţia fiind totală în week-end (de vineri ora 00.00 până duminica ora 24.00).

Convinşi că şi-au aranjat ploile, şoferii de cisternă n-au mai respectat regulamentul şi s-au trezit opriţi în trafic şi amendaţi.

Cum au fost descoperiţi

Bărbatul se lăuda că are pile în poliţie, că ştie „pe cineva mare” care îi poate pune la punct pe agenţii de la rutieră care ar îndrăzni să oprească cisternele prinse în trafic pe timpul zilei, pe tronsonul de drum amintit. Încântaţi de ofertă, şoferii au cotizat constant, fără să ştie că în realitate protectorul lor nu avea nicio legătură cu vreun mare şef din MAI sau cel puţin acest aspect nu a putut fi dovedit de către procurorii prahoveni care au instrumentat cazul.

Cu protecţia asigurată, şoferii care încărcau combustibil de la rafinăriile din Prahova plecau la drum, pe DN1, pe timpul zilei, convinşi că poliţiştii n-ar îndrăzni să-i oprească. S-a întâmplat însă exact contrariul, iar atunci a început scandalul între şoferi şi cel pe care îl plătiseră să le asigure „spatele”.Şarlatanul a avut însă o explicaţie. Şoferii întârziaseră cu plata lunară, motiv pentru care poliţiştii n-au mai fost ţinuţi în frâu.

Polițiștii, plătiți cu canistra de motorină. Unul din polițiști a primit mită un ied

În acest caz sunt anchetaţi şi agenţi de la Rutieră din cadrul Poliţiei Braşov. Aceştia sunt acuzaţi că au primit cu titlul de mită canistre cu motorină de la şoferii de camioane prinşi în trafic pe DN1, pe timpul zilei. Culmea, poliţiştii din Braşov au fost reclamaţi de către colegii lor din Prahova.

Audiaţi, poliţiştii braşoveni, acum pensionari, şi-au recunoscut faptele, potrivit unor surse citate de bzb.ro. Au explicat că, în schimbul unei canistre cu 20 de litri de combustibil, sancţionau şoferii cu amenzi foarte mici şi doar pentru faptul că aveau plăcuţele cu numere de înmatriculare murdare. Motorina remisă agentului de poliţie provenea din sustragerile şoferului din autocisternă, se arată în rechizitoriu. 

Atunci când nu aveau la dispoziţie motorină, şoferii ofereau agenţilor de poliţie care acţionau pe zona Timişul de Jos câte 100 de lei pentru a trece cu vederea faptul că o cisternă circulă pe DN1 în timpul zilei, amenda în acest caz fiind cu mult mai mare, de la 1.000 lei la 3.000 lei.

Unul dintre poliţişti, pensionar acum, a declarat la audieri că a primit inclusiv un ied de la şoferii de cisternă.

„Recunosc acuzaţia ce mi se aduce cu privire la faptul că în perioada 2019-martie 2020 am primit de la numitul … în mai multe rânduri motorină. Cred că am primit în jur de 25 de litri de motorină, aceasta îmi era adusă în bidoane de lichid de parbriz la 5 litri. În anul 2019 am primit de la acesta şi un ied. Este adevărat şi faptul că în data de 06.03.2020 am acceptat din nou să primesc 20 de litri de motorină, vorbind cu el despre acest lucru la telefon. I-am zis totuşi telefonic să nu-mi mai lase această cantitate de motorină întrucât m-am simţit jenat de faptul că fusese sancţionat în cursul aceleiaşi zile de către unul din colegii mei”, este mărturia fostului poliţist.

Un singur condamnat

În acest dosar, a fost condamnat la 4 ani şi 4 luni de închisoare cu executare doar bărbatul din Cocorăştii Mislii, găsit vinovat pentru cumpărare de influenţă. 

Sentinţa aparţine Tribunalului Prahova şi nu este definitivă. 

Şoferii de cisternă care au dat mită şi agenţii de poliţie sunt şi ei inculpaţi, dar în alte dosare aflate în diferite stadii de judecată.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *