România a avut câțiva istorici foarte buni în secolul XX, unul dintre ei fiind academicianul David Prodan, om și istoric contemporan cu marile evenimente ale secolului său. Domnia sa spunea că a fost norocos că a fost martorul ocular, cu o privire dublată de cea a istoricului, la schimbările pe care anii 1918, 1945 și 1989 le-au produs. A fost legat, prin existența sa și prin tot ceea ce a scris, de Transilvania. Răspundea la o întrebare care îi cerea să se autodefinească:
„Sunt ardelean şi ţăran şi atât. Sunt omul locului, altceva ce aş putea să spun? Şi fiul acestui popor român care întâmplător nu e numai Transilvania. Transilvania este rădăcina neamului românesc. De aici a descălecat în toate părţile, în Ţara Românească, în Moldova, de aici a pornit daco-românismul. Asta nu se poate nega. Transilvania e cheia. Transilvania ne-a deschis porţile romanităţii, podul lui Traian e alături, Dunărea e alături, practic toate sunt legate de istoria poporului nostru, indiferent că suntem dincoace sau dincolo. Suntem romanitatea de răsărit, care nu e de azi de ieri.”
Date succinte despre Academicianul David Prodan
S-a născut la 13 martie 1902 în satul Cioara, județul Alba. David Prodan s-a născut în familia lui Ilie Prodan şi al Anei Moţu. Bunicii materni au fost Mihăilă Moţu (moţ ca origini) şi Safta Pienar. Bunicii paterni au fost Ion Prodan şi Ioana Prodan (proveniţi din două familii Prodan diferite). Ilie şi Ana au avut patru copii: primul născut, David, urmat de Ana, Saveta şi Ion. Mama lui David, Ana, a murit la vârsta de 28 ani, pe când el avea doar şapte-opt ani.
David Prodan a învăţat să scrie şi să citească acasă, de la tatăl său, înainte de a merge la şcoală. Şcoala primară a făcut-o în satul natal.
Pentru a putea merge la gimnaziu, era obligatoriu în acea vreme ca elevii să ştie să vorbească limba maghiară. Din acest motiv, David a fost nevoit să repete clasa a patra primară, la Sebeş, pentru a învăţa limba maghiară. Gimnaziul l-a făcut la Sebeş, judeţul Alba, după care, în anul şcolar 1913-1914, a fost înscris la „Colegiul Reformat Kún” din Orăştie. Prăbuşirea Imperiului austro-ungar l-a surprins pe tânărul David în clasa a X-a. Din anul 1919 şi-a continuat studiile liceale la nou înfiinţatul liceu „Aurel Vlaicu” fiind absolvent al promoției 1921.
Ca elev de liceu, David a ajuns pentru prima oară în România, la Bucureşti, în anul 1921, ca şi participant la concursul Tinerimii Române. În acelaşi an şi-a luat bacalaureatul.
După terminarea studiilor liceale a plecat la Cluj, unde a intrat translator la Direcţia Generală CFR. În toamnă s-a înscris student la „Facultatea de Litere, la limba română şi istorie”, abandonând după câteva luni slujba de translator, pentru a putea să se ocupe de studii.
Printre profesorii de renume care i-au predat disciplinele de studiu la facultate se numără Sextil Puşcariu, Gheorghe Bogdan-Dică, Vasile Bogrea, Alexandru Lapedatu, Ioan Lupaş, Ion Ursu şi Silviu Dragomir. A luat licenţa, „magna cum laude”, în anul 1924, în istorie şi arheologie.
Teza sa de doctorat a avut ca subiect răscoala lui Horea, din Transilvania, din anul 1784.
În timpul facultăţii a fost corector la publicaţia „Societatea de Mâine” şi secretar de redacţie la „Ardealul Tânăr”. A scris puţin şi pentru „Gând românesc”.
Pentru a se întreţine financiar în timpul facultăţii, a dat lecţii la şcoala de ucenici. Ca student a dus-o foarte greu din punct de vedere pecuniar, ajungând să se îmbolnăvească de plămâni din cauza condiţiilor inadecvate în care locuia.
După terminarea facultăţii, a intrat la Arhivele Statului din Cluj, ca arhivist. După treisprezece ani lucraţi în condiţii nepotrivite la Arhive, s-a mutat la ca suplinitor la Biblioteca Universităţii, la arhiva istorică. După o vreme, a fost încadrat la această instituţie ca bibliotecar clasa a III-a.
În 1930 a făcut, pe cheltuială proprie, o excursie de studii, de două luni, în Europa: a vizitat arhivele din Budapesta şi Viena, atât la dus, cât şi la întors. În itinerar au mai fost incluse nordul Italiei, Elveţia şi Parisul.
În 1940, David se căsătorește cu Floarea Vlădescu și trăiesc împreună 60 de ani.
După Dictatul de la Viena din 30 august 1940, când nord-vestul Transilvaniei, inclusiv oraşul Cluj, a fost cedat de România Ungariei, David Prodan, împreună cu personalul Bibliotecii Universitare, a plecat în refugiu la Sibiu. Aici el a locuit o vreme în locuinţa lui Sextil Puşcariu.
În timpul celui de-al doilea război mondial, D. Prodan a fost concentrat în armată, lucrând în birourile Regimentului 91 Infanterie la Alba Iulia, Corpului VI Armată la Timişoara şi Corpului VII Armată la Sibiu. A lipsit foarte puţin să nu fie trimis pe frontul de est.
Având în tinereţe înclinaţii politice de stânga, pornind de la ţărănism, a fost arestat de Siguranţă în anul 1943 şi deţinut timp de o lună, fiind ulterior eliberat. Contactul cu armata sovietică care intrase în România a fost dur pentru David Prodan şi l-a îndepărtat pe acesta de ideile de stânga pe care le avea. În anul 1945 a fost printre primii universitari care au revenit în Clujul eliberat de sub ocupaţia armatelor germano-maghiare. În acea perioada a lucrat ca bibliotecar arhivist la Biblioteca Universitară şi şef de lucrări suplinitor şi făcea parte dintre primii universitari care erau activişti de partid. În anul 1947 a refuzat să îşi ridice carnetul de membru de partid şi a lăsat chiar o scrisoare de demisie din partid. Foştii colegi de partid l-au sancţionat pentru acest gest în anii 1950.
Deși simpatizant al ideilor de sânga, ale socialismului și comunismului, Prodan a reușit cumva să păstreze distanță față de istoria militantă, abuzivă, practicată de unii istorici mult prea zeloși ai partidului. Orice națiune își justifică existența prin apelul la trecut și prin istorie, abuzul de istorie din acei ani a fost resimțit și de Prodan.
„Istoria încă nu a reuşit nimeni să o definească. Istoria se defineşte ea singură, îţi spune ea, întreab-o pe ea, nu întreba istoricul, că istoricul e numai ce ştie el. Atâta e istoricul. Istoria este prin ea însăşi. Istoricul poate să facă ceea ce poate face omul: să strângă materialul, să jure că acesta e adevărul atunci când nimeni nu poate afla adevărul istoric, că acesta este adevărul omeneşte posibil de aflat și atât. Dar ceea ce poate face istoricul nu este adevărul.”
Fluent cunoscător al limbilor maghiară și latină, limbi în care documentele despre istoria medievală și modernă a Transilvaniei erau redactate, Prodan a devenit o autoritate în aria sa de cercetare.
În anul 1948 a fost ales membru corespondent al Academiei Române şi a început cariera universitară. A primit postul de profesor la Catedra de Istorie modernă a României. În acelaşi timp a fost şi şef de secţie la istorie medie. În perioada anilor 1950, în urma imputării faptului că a vrut la sfârşitul anilor 1940 să părăsească partidul, a fost mutat de la Catedra de istorie modernă a României la Catedra de istorie medie. A rămas la această catedră până la vârsta de 57-58 ani.
În anul 1955 a participat la Congresul istoricilor de la Roma. Tot în anul 1955 devine membru titular al Academiei Române.
S-a pensionat înainte de vreme, la vârsta de 60 ani.
David Prodan a fost istoric pasionat, dar profesia nu a fost singura lui pasiune. Ca orice intelectual, el a avut deschidere către arte, în general, iar muzica a fost una dintre ele.
„Muzica a fost, aş zice, faţă de istorie care a fost profesiune intelectuală, profesiune psihică. Muzica este de altă natură, pătrunde în alte zone ale sufletului omenesc. Am fost mare pasionat de muzică clasică, de artă, de pictură. Generaţia noastră a ţinut să nu fim doar specialişti, ci să ne pricepem cât se poate la toate, să avem o viaţă completă care să fie combinată. Dumnezeul nostru era Bach, ideologie de toate naturile.”
A fost membru al Asociaţiei Istoricilor Americani.
În perioada 1991-1992 a fost preşedinte de onoare al Centrului de Studii Transilvane.
A trecut spre eternitate în Cluj-Napoca la 11 iunie 1992, având 90 de ani. Este înmormântat în cimitirul municipiului Cluj-Napoca.
Opere:
Răscoala lui Horea în comitatul Cluj şi Turda (teză de doctorat);
Răscoala lui Horea (două volume);
Teoria imigraţiei românilor din Principatele Române în Transilvania în veacul al XVIII-lea (1944);
Iobăgia pe domeniul Băii de Arieş;
Supplex Libellus Valachorum (1948); Supplex Libellus Valachorum – 1804 (1970);
Documente privind istoria României (colaborator);
Tratatul de Istoria României (responsabil de volumul III);
Urbariile Ţării Făgăraşului;
Iobăgia în Transilvania în secolul al XVI-lea (1967);
Iobăgia în Transilvania în secolul al XVII-lea (1986);
Problema iobăgiei în Transilvania 1700-1848 (1989);
Transilvania şi iar Transilvania (1992).
Moştenirea:
Şcoala generală cu clasele I-VIII din Săliştea, judeţul Alba, se numeşte David Prodan,
Un bust al lui David Prodan a fost ridicat în localitatea Săliştea, judeţul Alba,
Un colegiu naţional din Cugir, judeţul Alba, se numeşte David Prodan,
O şcoală generală cu clasele I-VIII din Cluj-Napoca, judeţul Cluj, se numeşte David Prodan,
O stradă din Cluj-Napoca, judeţul Cluj, se numeşte Academician David Prodan,
Asociaţia arhiviştilor se numeşte David Prodan,
Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca a inaugurat un spațiu muzeal dedicat lui David Prodan.
David Prodan a fost istoricul care a scris cele mai consistente texte ale istoriei sociale a națiunii române din Transilvania de până la anul 1800. Deși este mai puțin cunoscut de public, importanța operei sale este inversă notorietății de care se bucură.
Referințe:
David Prodan ,„Memorii”, text îngrijit şi adnotat, cu o postfaţă de Aurel Răduţiu, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1993;
Interviu din 1991, la 89 de ani, aflat în arhiva Centrului de Istorie Orală din Radiodifuziunea Română.
The post Academicianul David Prodan: „Sunt ardelean şi ţăran şi atât” appeared first on Cotidianul RO.
