Accident grav, în Sibiu. Două autobuze și un autoturism, făcute praf: un morți, doi răniți

Accident grav, în Sibiu. Două autobuze și un autoturism, făcute praf: un morți, doi răniți

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a anunțat că echipajele au descarcerat două victime, un bărbat şi o femeie, potrivit Agerpres.

„O femeie de 30 de ani, pasageră în autoturism, a fost preluată de echipajele medicale în stop cardiorespirator. Din nefericire, în ciuda eforturilor salvatorilor, femeia nu a răspuns manevrelor de resuscitare şi astfel medicul prezent la faţa locului a declarat decesul acesteia. Bărbatul în vârstă de 23 de ani a suferit fracturi la membrele superioare şi un traumatism facial. Acesta a fost transportat la UPU Sibiu de echipajul SMURD, conştient. O tânără de 25 de ani, pasageră în autoturism, a fost preluată de un echipaj SMURD şi transportată la UPU Sibiu, conştientă, cu un traumatism cranio-cerebral şi un traumatism costal”, a declarat purtătoarea de cuvânt a ISU Sibiu, Andreea Ştefan.

Potrivit primelor informații, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Dumbrăvii, dinspre Răşinari spre centrul municipiului, un tânăr în vârstă de 23 de ani ar fi intrat în coliziune cu insula sensului giratoriu din dreptul Cimitirului Municipal, după care a lovit două autobuze staţionate, fără pasageri.

„Din păcate, în urma impactului, a rezultat decesul uneia dintre cele două pasagere, o tânără în vârstă de 30 de ani, dar şi rănirea conducătorului auto şi a celeilalte tinere aflate în autoturism, în vârstă de 25 de ani, toţi cei trei fiind sibieni”, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Elena Welter.

Se efectuează cercetări penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă, respectiv vătămare corporală din culpă, urmând ca, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, să fie stabilite toate circumstanţele exacte în care s-a produs acest accident rutier.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *