Accident grav la Ocna de Sus, jud. Harghita: 5 victime, inclusiv o fetiță de un an și două luni, după coliziunea între 2 mașini și un camion

Accident grav la Ocna de Sus, jud. Harghita: 5 victime, inclusiv o fetiță de un an și două luni, după coliziunea între 2 mașini și un camion

 

Un accident grav s-a produs joi în localitatea Ocna de Sus, în care au fost implicate două autoturisme şi un autocamion, a anunțat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Harghita.

Din primele date, în urma accidentului au rezultat 5 victime, 4 adulți și 1 copil de un an și două luni. O persoană care era încarcerată a fost extrasă de echipajul de pompieri de la Praid și preluată de ambulanță, potrivit radiomures.ro.

Dintre cele cinci persoane rănite, patru au fost transportate la Spitalul Municipal din Odorheiu Secuiesc, printre care și mama cu fetița de un an și două luni.

La fața locului s-au deplasat 3 echipaje de pompieri de la Odorheiu Secuiesc, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD, precum și două echipaje de la Serviciul Județean de Ambulanță. De asemenea, a fost alertat Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Praid.”O victimă refuză transportul la spital, două victime sunt transportate de echipajele Serviciului de Ambulanţă Judeţean Corund şi SAJ Odorheiu Secuiesc, la Compartimentul de Primiri Urgenţe (CPU) al Spitalului Odorheiu Secuiesc; o victimă, cu fetiţa de 1 an şi 2 luni, sunt transportate de echipajul SMURD la CPU al Spitalului Odorheiu Secuiesc”, potrivit ISU Harghita, scrie ziarharghita.ro.

Imediat după producerea accidentului, circulația se desfășura pe un sens de mers, dirijată de agenții de poliție.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *