Activista de mediu Greta Thunberg a fost achitată într-un proces la Londra

Activista de mediu Greta Thunberg a fost achitată într-un proces la Londra

Greta Thunberg, 21 de ani, care a devenit celebră la nivel mondial ca militantă ecologistă, a fost achitată vineri, 2 februarie, de Curtea Magistraţilor din Westminster, Londra, de o infracțiune de încălcare a ordinii publice, relatează Reuters, citată de News.ro.

În aplauzele şi uralele susţinătorilor din sală, un judecător a decis că poliţia nu avea dreptul de a o aresta pe Greta Thunberg în timpul protestului organizat cu ocazia unei conferinţe privind petrolul şi gazele naturale care a avut loc anul trecut în capitala britanică.

Activista de mediu şi alte patru persoane s-au numărat printre zecile de persoane arestate la 17 octombrie 2023 în faţa unui hotel din Londra, care găzduia lideri din industria petrolului şi gazelor naturale participanţi la Forumul pentru informaţii în energie (Energy Intelligence).

Cei cinci au fost acuzaţi că nu au respectat un ordin al poliţiei de a-şi muta protestul într-o zonă desemnată în apropierea sediului conferinţei, o infracţiune formulată în temeiul Legii privind ordinea publică.

Însă judecătorul John Law a decis că poliţia a acţionat ilegal atunci când a impus condiţiile protestului şi că, prin urmare, Thunberg nu era obligată să se conformeze.

În plus, magistratul a arătat că poliţia ar fi putut impune protestatarilor restricţii mai limitate, iar condiţiile impuse nu au fost clare.

„Probele acuzării sunt insuficiente pentru ca orice instanţă rezonabilă să condamne în mod corespunzător şi îmi exercit dreptul de a-i achita pe toţi cei cinci inculpaţi”, a transmis John Law.

După aflarea deciziei, Greta Thunberg şi ceilalţi patru inculpaţi s-au îmbrăţişat înainte de a părăsi tribunalul în aplauzele asistenței.

Decizia de vineri pune însă sub semnul întrebării alte procese ale celor acuzaţi că nu s-au conformat condiţiilor impuse de poliţie la demonstraţia din 17 octombrie.

Procurorii, care probabil vor cere o amânare a unui proces similar care începe săptămâna viitoare, pot face apel la Înalta Curte împotriva deciziei de vineri a Curţii Magistraţilor.

FOTO: Hepta

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *