Actorul Marius Manole a ajuns la spital după un spectacol la Teatrul Național București: „M-au cusut și acum sunt în regulă”

Actorul Marius Manole a ajuns la spital după un spectacol la Teatrul Național București: „M-au cusut și acum sunt în regulă”

Actorul Marius Manole (45 de ani) a anunțat în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe Facebook, că în timpul piesei de teatru „Repetiție pentru o lume mai bună” de la TNB a avut loc un accident, fără să explice despre ce este vorba, iar după spectacol a ajuns la Spitalul Universitar unde a fost cusut foarte rapid.

„Dragii mei, în seara asta, în timpul spectacolului „Repetiție pentru o lume mai bună” a avut loc un accident nedorit. Spectacolul a fost dus la bun sfârșit. Am fost la Spitalul Universitar, unde foarte repede m-au cusut și acum sunt in regula cât de cât”, a transmis actorul.

El nu a explicat concret ce s-a petrecut și motivul pentru care a ajuns la spital, ci doar a spus că viitoarele piese în care era programat să joace nu vor fi amânate, dar va fi nevoit să se miște mai greu.

„Nu voi suspenda niciun spectacol, doar că va trebui să adaptez toate mișcările din toate spectacolele. Rog să aveti întelegere pentru următoarele 15 zile”, a spus actorul.

Libertatea i-a contactat pe Marius Manole, pe reprezentanții TNB, dar și pe cei ai Spitalului Universitar, pentru precizări suplimentare, însă până la acest moment aceștia nu au răspuns.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *