Acuzații de infiltrare a spionajului chinez în Parlamentul European. Ce se știe?

Acuzații de infiltrare a spionajului chinez în Parlamentul European. Ce se știe?

Parchetul federal german a anunțat marți, 23 aprilie 2024, arestarea unui asistent al unui eurodeputat din cadrul partidului de extremă dreapta Alternativă pentru Germania (AfD) sub suspiciunea de spionaj în favoarea Chinei. Diplomația chineză susține că este vorba despre o „calomnie”, relatează ziarul francez Le Dauphiné libéré, care prezintă elementele știute până acum în acest caz.

Ce a anunțat Germania

Parchetul federal german a anunțat marți arestarea unui presupus agent chinez. Suspectul a fost identificat drept Jian G., angajat la Parlamentul European, fapt ce a provocat îngrijorări asupra unei tentative de infiltrare a spionajului chinez înainte de alegerile europarlamentare programate pentru 6-9 iunie și în sectoarele strategice. Jian G. este un consilier al unui cunoscut europarlamentar al AfD.

Anunțul survine la o zi după ce autoritățile germane au arestat trei bărbați acuzați la rândul lor pentru spionaj în favoarea Chinei și inculparea a doi bărbați în Marea Britanie din cauza unor suspiciuni similare.

Cine este Jian G.

Pe site-ul Parlamentului European, Jian Guo face parte din lista asistenților acreditați ai eurodeputatului Maximilian Krah, cap de listă pentru AfD la alegerile europarlamentare.

Cetățean german, Jian Guo lucrează ca asistent la Bruxelles din 2019. Bărbatul a fost arestat luni, la Dresda, în estul Germaniei.

Ce acuzații i se aduc

Jian Guo este acuzat că a spionat opozanți chinezi aflați în Germania și că a transmis informații despre Parlamentul European unui serviciu de informații de la Beijing, indică Parchetul federal german, care tratează acest caz drept „deosebit de grav”.

„Acuzatul a transmis de mai multe ori, în ianuarie 2024, informații despre negocierile și deciziile din Parlamentul European către clientul său din serviciul de informații”, se arată în comunicat.

Ce spune Parlamentul European

Potrivit unui purtător de cuvânt al Parlamentului European, Jian Guo a fost suspendat deja. „În urma deciziei autorităților judiciare germane cu privire la reținerea unei persoane care lucrează în prezent ca asistent acreditat (APA) în Parlamentul European și ținând cont de gravitatea dezvăluirilor, Parlamentul a suspendat persoana în cauză cu efect imediat”, a precizat purtătorul de cuvânt.

Cum se poziționează AfD

Arestarea lui Jian Guo este o nouă lovitură pentru AfD, un partid eurosceptic și anti-imigrație clasat pe locul doi în intențiile de vot din Germania, după conservatori, dar a cărui popularitate se prăbușește din cauza mai multor controverse. Această informație este „foarte îngrijorătoare”, a reacționat AfD.

„Am aflat de arestarea colegului meu Jian Guo în această dimineață, din presă. Nu am alte informații”, a răspuns europarlamentarul Maximilian Krah, adăugând că va înceta relațiile de lucru cu el „dacă acuzațiile se dovedesc a fi întemeiate”.

Maximilian Krah (47 de ani) este membru AfD din 2016, după 25 de ani petrecuți în rândurile Uniunii Creștin-Democrate din Germania. Acest politician trece prin al doilea scandal de spionaj și influență străină în doar o lună, fiind menționat printre eurodeputații suspectați că au luat bani pentru a răspândi propaganda Kremlinului în legătură cu războiul din Ucraina.

Reacția Beijingului

Beijingul a negat marți orice „pretins spionaj chinez” în Europa. „Teoria amenințării pretinsului spionaj chinez nu este un lucru nou în opinia publică europeană”, a declarat purtătorul de cuvânt al diplomației de la Beijing, Wang Wenbin, susținând că este vorba despre o „calomnie” menită să „distrugă atmosfera de cooperare dintre China și Europa”.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *