Adolescent prins cu peste 200 de pliculeţe care conţineau „praf alb”, lângă Biblioteca Naţională

Adolescent prins cu peste 200 de pliculeţe care conţineau „praf alb”, lângă Biblioteca Naţională

Un tânăr de 16 ani care avea un comportament atipic a fost prins vineri, 6 octombrie, de jandarmii bucureșteni și, în urma perchezițiilor coporale, au fost găsite 205 pliculețe, iar oamenii legii spun că acestea conțineau substanțe interzise.

„Jandarmii bucureșteni, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în zona centrală a Capitalei, în apropierea Bibliotecii Naționale, au observat un tânăr ce manifesta un comportament asemănător persoanelor consumatoare de substanțe interzise, care, la vederea colegilor noștri, a încercat să se eschiveze pentru a evita contactul”, a transmis Jandameria.

După controlul corporal au fost găsite 205 pliculețe transparente tip ziplock ce conțineau un praf alb.

Foto: Jandarmeria București

„Tânărul, în vârstă de 16 ani, a fost condus la sediul secției de poliție și au fost întocmite actele de sesizare a Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București, în conformitate cu prevederile Legii nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, cu modificările și completările ulterioare”, a precizat Jandarmeria.

Pentru că adolescentul are 16 ani, a fost predat lucrătorilor din cadrul DGASPC.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *