Adrian Năstase anunță că își retrage tablourile expuse la Muzeul Național de Artă, în urma acuzațiilor de fals

Adrian Năstase anunță că își retrage tablourile expuse la Muzeul Național de Artă, în urma acuzațiilor de fals

Fostul premier Adrian Năstase, ale cărui tablouri sunt expuse la Muzeul Național de Artă, a anunțat vineri, 26 ianuarie, că își retrage toate lucrările după „linșajul mediatic” la adresa tablourilor sale.

„Am crezut, cu naivitate, că mă bucur de un anumit respect în lumea artei ținând seama de contribuțiile mele ca premier în acest domeniu – muzee și colecții, biblioteci, sute de obiective restaurate (menționez doar Muzeul Național de artă contemporană sau Muzeul hărților și multe altele), indemnizațiile de merit pentru 700 de oameni de cultură, proiectul Orașului artiștilor (care, din păcate, nu a fost dus până la capăt de guvernările ulterioare)”, a scris Adrian Năstase pe blog.

El a adăugat că a fost „afectat de modul în care oameni pe care i-am pretuit au încercat să mă folosească drept «collateral damage» într-o bătălie de reglare de conturi”. „M-aș fi așteptat deci la o semnalare personală, de bună credință, în măsura în care unele lucrări vizate fuseseră expuse și în urmă cu 20 de ani”, a scris fostul premier. 

Năstase a acuzat apoi că printre cei care au contestat veridicitatea tablourilor se numără „progeniturile unor foști trădători”, despre care a insinuat că au legătură cu colecțiile de artă regale dispărute, dar a vorbit și despre „personaje din arhivele CNSAS”, fără să dea însă niciun nume.

„Au fost patru zile de linșaj mediatic în care am reușit să fac celebrul test al aviatorilor «friend or foe». Interesant este că acum au apărut în peisaj și progeniturile unor foști trădători, «experți» ai colecțiilor de artă regale dispărute din România sau au fost reactivate personaje din arhivele CNSAS”.

Drept urmare, fostul premier a anunțat că își retrage tablourile din muzeul situat pe Calea Victoriei, care găzduiește expoziţia „Victor Brauner”.

„Am decis, ca formă de protest, să retrag din expoziție toate lucrările, nu numai pe cele expuse anterior la Piatra Neamț. I-am comunicat această decizie domnului director general Călin Stegerean. Fac acest lucru dintr-un sentiment de revoltă, dar și pentru că nu vreau să creez probleme conducerii Muzeului care a selectat lucrările pentru expoziție”, a mai scris Năstase.

De unde a plecat scandalul

Expertul Pavel Şuşară a adus acuzaţii grave Muzeului Naţional de Artă, luni, 22 ianuarie, afirmând că în expoziţia „Victor Brauner. Între oniric şi ocult” sunt expuse falsuri „la limita ridicolului”.

Apoi, istoricul de artă Adrian Buga a recomandat ca MNAR „să facă urgent o contraexpertiză realizată de experţi internaţionali în opera lui Brauner” și a susținut că operele provin din colecția familiei fostului premier Adrian Năstase.

Directorul general al Muzeului Naţional de Artă, Călin Stegerean, a respins joi, 25 ianuarie, afirmațiile potrivit cărora lucrările din colecţia familiei Năstase expuse la fostul Palat Regal din Calea Victoriei sunt false. „În articole sau lucrări de specialitate apărute din anul 2003 până în prezent nu a fost pusă la îndoială autenticitatea lucrărilor prezente în expoziţie”, a transmis Muzeul de Artă al României.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *