Afacerile familiei lui Cătălin Cherecheș s-au prăbușit. Cum s-a ajuns în această situație

Afacerile familiei lui Cătălin Cherecheș s-au prăbușit. Cum s-a ajuns în această situație

Cătălin Cherecheș, fostul primar din Baia-Mare, se află încarcerat la penitenciarul Rahova,  după ce a fost condamnat definitiv la 5 ani de închisoare pentru luare de mită. Cherecheș fusese dat în urmărire internațională după ce a fugit din țară înainte de pronunțarea sentinței. El a fost depistat apoi de autoritățile germane, la Augsburg, pe 28 noiembrie 2023.

Afacerea cu cofetării a bifat cel mai mic profit de la înființare

Formalitățile de extrădare au durat, însă, până în luna martie 2024. Din penitenciar, Cherecheș a mai formulat o contestație în anulare împotriva deciziei penale din dosarul său, dar aceasta a fost respinsă de Curtea de Apel Cluj pe 18 aprilie 2024. Între timp, socrii lui Cherecheș, Claudia și Dorin Gliga, au fost cercetați pentru dare de mită, respectiv complicitate la dare de mită.

Ei au fost condamnați pe 14 aprilie 2024, de către Tribunalul Mureș. Claudia Gliga a primit trei ani de închisoare cu suspendare, în timp ce Dorin Gliga a primit doi ani și șase luni de închisoare cu suspendare, decizia fiind fără acord de recunoaștere. Încă de toamna trecută, de afacerile familiei s-a ocupat Tabita, fiica cuplului Gliga și soția lui Cătălin Cherecheș.

Ea a preluat coordonarea activității cofetăriilor și patiseriilor din Reghin și Târgu-Mureș, care se desfășoară prin intermediul firmei Elenstab Brod SRL. Societatea comercială a fost înființată în 2019, își are sediul la Reghin, orașul în  care locuiește familia Gliga, iar obiectul ei de activitate este „fabricarea pâinii, fabricarea prăjiturilor și a produselor proaspete de patiserie”.

Conform ultimelor date de la Ministerul de Finanțe, valabile pentru anul 2023, consultate de FANATIK, Elenstab Brod SRL a înregistrat un profit net de doar 19.363 lei, cel mai mic de la înființarea firmei. De asemenea, datoriile au atins un  nivel record, de 277.255 lei, iar cifra de afaceri a fost de 643.260 lei.

Soția lui Cătălin Cherecheș are mai multe magazine de îmbrăcăminte

Până anul trecut, Elenstab Brod SRL a bifat profituri nete consistente: 90.991 lei (în 2019), 233.057 lei (în 2020), 103.757 lei (în 2019) și 193.541 lei (în 2022). Astfel, în 2023, an în care familia Gliga a fost cercetată și acuzată în dosarul penal, s-a înregistrat un  profit net de aproximativ 10 ori mai mic decât cel din 2022.

Și nivelul datoriilor firmei a crescut constant în ultimii ani: 5.821 lei (în 2019), 88.835 lei (în 2020), 129.106 lei (în 2021) și 197.839 lei (în 2022). Practic, în doar doi ani, din 2021 până în 2023, restanțele Elenstab Brod SRL s-au dublat. Singurul semn pozitiv este acela că cifra de afaceri din 2023 a fost cea mai mare de la înființare.

Familia Gliga a decis să facă un credit la bancă, pe 30 august 2023, prin intermediul Elenstab Brod SRL, contractul fiind unul de ipotecă mobiliară. Cealaltă afacere a familiei este cea a Tabitei Cherecheș, care deține mai multe magazine de îmbrăcăminte (în special rochii pentru ocazii festive) la Cluj-Napoca, Reghin, Târgu-Mureș și Baia-Mare.

Afacerea din domeniul modei a bifat o pierdere de aproape 200.000 lei

Afacerea din domeniul modei se derulează prin intermediul firmei Tabitaelen S SRL, care a fost înființată în 2013. Activitatea societății comerciale a fost suspendată în 2020, când s-a înregistrat o pierdere netă de 20.952 lei la o cifră de afaceri de doar 18.046 lei. Și 2019 fusese un an slab, cu o pierdere de 195.908 lei.

Tabita Cherecheș a decis, însă, reluarea activității firmei. Conform datelor de la Ministerul de Finanțe, valabile pentru 2023 și consultate de FANATIK reiese că Tabitaelen S SRL a înregistrat o pierdere de 181.414 lei, în condițiile în care cifra de afaceri a fost zero, iar datoriile erau de 225.922 lei.

Cele mai mari restanțe ale firmei Tabitei Cherecheș s-au înregistrat la finalul lui 2018, cuantumul acestora fiind de 307.134 lei. Serviciul Fiscal Municipal din Reghin a pus sechestru pe bunurile firmei, din cauza acestor datorii, conform informațiilor de la Registrul Național de Publicitate Mobiliară.

 

Please follow and like us:
Pin Share