Aflat într-un spital din Turcia, Dario așteaptă operația salvatoare. Băiatul de șase ani, bolnav de cancer abdominal, are nevoie de 27.000 de euro

Aflat într-un spital din Turcia, Dario așteaptă operația salvatoare. Băiatul de șase ani, bolnav de cancer abdominal, are nevoie de 27.000 de euro

Într-un spital din Turcia, un băiat în vârstă de șase ani trăiește cu speranța că ziua de mâine îi va aduce darul la care a tot visat în ultimul an de când se află în suferință: izbânda în fața cancerului abdominal care îl chinuie. Însă, pentru ca visul învingătorului să devină realitate, Ionuț-Dario Lațcu, din Reșița, Caraș-Severin, are nevoie de 27.000 de euro, bani necesari unei complicate intervenții chirurgicale de extirpare a tumorii din burtă. Operație despre care oncologii turci spun că este singura șansă de salvare a copilului.

Dario, diagnosticat cu cancer acum un an

Dario – aflat acum în programul de susținere al Fundației Ringier Româniaa fost prins în capcana maladiei exact în urmă cu un an. Atunci, primele semne ale cancerului – dureri crunte abdominale, vărsături și o slăbiciune nefirească pentru un copil activ – l-au adus în fața medicilor. Controalele repetate la care a fost supus ori de câte ori acuza stări de rău nu i-au lămurit pe doctori asupra cauzelor care făceau ca starea de sănătate a băiatului să se deprecieze de la o zi la alta. Dario primea doar tratamente pentru afecțiuni gastrice minore.

Într-un târziu, la insistențele mamei și ale bunicului, lui Dario i-a fost făcută o investigație computerizată care a dezvăluit dimensiunea dramei. Băiatul, care atunci avea cinci ani, suferea de cancer! În abdomenul său crescuse, nimeni nu știe din ce cauză, o tumoră care ajunsese la dimensiunea de trei centimetri! Acela a fost momentul în care pentru Dario viața a luat o altă turnură. Au urmat cure de chimioterapie și proceduri oncologice personalizate făcute în cele nouă luni în care a fost internat la Spitalul Clinic de Urgență pentru copii „Louis Țurcanu”, din Timișoara.

„Vestea mi-a tăiat respirația. Am plâns până la epuizare”

„După acea investigație computerizată ne-au spus (n.r. – medicii români) că Dario – pe care până atunci îl trataseră pentru afecțiuni gastrice – are cancer, dar nu știam ce fel de cancer este. O săptămână mai târziu, au sosit rezultatele analizelor trimise la Viena, în Austria, pentru confirmare, dar și pentru stabilirea tipului bolii. Era extrem de important pentru a se putea stabili cu ce tratament poate să fie atacată tumora. Atunci, am aflat că este vorba de neuroblastom abdominal. Vestea m-a năucit, mi-a tăiat respirația. Am plâns până la epuizare”, spune Alina Loghin (29 de ani), mama lui Dario.

Dario a făcut până acum 12 cure de chimioterapie, atât în România, cât și în Turcia. În timpul tratamentului, tumora din abdomen a crescut

Tumora a crescut în timpul tratamentului

După cele nouă luni în care a fost tratat la Timișoara, Dario a ajuns în Turcia, la Șișli Hastanesi, din Istanbul, unde este sub observație de aproape trei luni. Ca și în România, băiatul suferind a trecut printr-un program de ședințe chimio, dar pe care l-a întrerupt după a treia cură pentru că organismul începuse să-i cedeze dramatic. Dar și pentru că analizele de control care i-au fost făcute după cele trei episoade de tratament cu citostatice au arătat un lucru extrem de îngrijorător, la care oncologii turci nu se așteptau. Tumora nu numai că nu s-a micșorat nici măcar un milimetru, ci a crescut alarmant până ce a ajuns la opt centimetri!

Operația, soluția salvatoare

În această situație, un specialist turc care operează la Medical Park, din Istanbul, a venit cu o soluție de urgență care îi poate salva viața lui Dario. O intervenție chirurgicală de extirpare a tumorii care a crescut chiar și în timpul tratamentului. Chirurgul oncolog care l-a consultat pe băiat și care a studiat întregul istoric medical al lui Dario este de părere că tumora este extrem de rezistentă la tratamentele injectabile care au fost administrate până acum. Acesta i-a spus mamei copilului că este foarte tare, chiar pietrificată și că singura soluție este extirparea acesteia.

Însă prețul acestei operații este unul înrobitor pentru femeia care își crește singură copilul, o mamă disperată care de un an luptă pentru viața fiului ei și care, numai în ultima perioadă, a cheltuit peste 34.000 de euro pentru anumite proceduri și tratamente oncologice efectuate în Turcia. Bani pe care i-a strâns tot cu ajutorul oamenilor cu suflet, prieteni, cunoștințe.

Pentru Dario, fiecare leu înseamnă un pas uriaș în această viață

„Pentru că tratamentele cu citostatice nu au dat rezultatele așteptate, au fost oprite. În mod normal, ar fi trebuit să ajungem la transplantul de celule tem, dar tumora a rezistat. Nu și organismul lui Dario, care acum este extrem de slăbit. A trecut prin momente cumplite, dar măcar dacă am fi avut parte de o răsplată pe măsură… Adică să învingem tumora.

Operația pare să fie ultima soluție în fața cancerului pentru băiețelul meu, dar pentru asta ne trebuie 27.000 de euro. Timpul ne presează pentru că tumora crește și îi poate afecta organele interne… Îi implor pe toți aceia care ne pot fi aproape cu cât de puțin să o facă. Pentru Dario, fiecare leu înseamnă un pas uriaș în această viață. Vă implor să ne fiți alături, oameni cu suflet, altfel nu voi putea strânge acei bani. Viața lui Dario depinde de acei 27.000 de euro!”, este apelul disperat pe care Alina Loghin, mama lui Dario, îl face prin intermediul Fundației Ringier România.

Cei care doresc să îl ajute pe Dario o pot face donând 2 euro prin SMS la numărul 8828 cu textul «DARIO».

Donează prin sms, online, prin PayPal sau transfer sau redirecționează 3,5% din impozitul pe venit către Fundația Ringier. Detalii pe www.ajutacopiii.ro

* Suma alocată cauzei este de 2 euro și banii se rețin o singură dată. Nu se percepe TVA pentru donațiile de pe abonament. În rețelele Digi Mobil, Orange și Telekom, pentru cartelele preplătite, TVA a fost reținută la achiziționarea creditului. Pentru donațiile de pe cartele preplătite în rețeaua Vodafone, utilizatorii nu plătesc TVA.

Citește mai multe despre copiii pe care Fundația Ringier îi sprijină de 11 ani la rubrica AJUTĂ COPIII

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *