Alertă de HOLERĂ în România. Managerul Institutului Matei Balş, anunț important despre litoral – ce trebuie să știe oamenii care intră în apă

Alertă de HOLERĂ în România. Managerul Institutului Matei Balş, anunț important despre litoral – ce trebuie să știe oamenii care intră în apă

Managerul Institutului Matei Balaș a asigurat turiștii că dacă doar ne îmbăiem în apa mării nu există niciun pericol, ne-am putea infecta doar dacă am bea apă de mare şi aceasta să fie infectată peste un anumit nivel. Abia atunci apare holera.

“Ideea este că vorbim de nişte germeni, care cu excepţia vibrionului holeric sunt obişnuiţi să trăiască în apă dulce, în momentul în care ajung în apa mării, venind în contact cu salinitatea respectivă nu vor avea mediu propice de viaţă. De asemenea, există un fenomen de diluţie a acestor germeni, nu pot îmbolnăvi un om decât dacă au o doză infectată corespunzătoare. Mai mult decât atât, toate aceste boli se transmit pe cale fecal-orală, deci e nevoie ca oamenii să înghită sau să bea apă din mare, ceea ce din câte ştiu eu oricum nu era recomandabil nici până acum. Dacă doar ne îmbăiem în apa mării, nu există niciun pericol”, a declarat managerul Institutului Matei Balş, Cătălin Apostolescu, la un post TV.

Mai mult decât atât, managerul Institutului Matei Balş, Cătălin Apostolescu a precizat că holera din 2023 nu mai este holera de la 1850 şi dă forme uşoare de boală.

“Vibrionul holeric este adaptat să trăiască şi în apele uşor sărate de pe litoral. El este întâlnit destul de frecvent. Noi în România avem permanent o dată la câţiva ani mici izbucniri de holeră, fie în Deltă, fie pe litoralul românesc. Ce trebuie să ştie oamenii este că holera din 2023 nu mai este holera de la 1850, sunt forme uşoare de boală O altă recomandare, pe lângă aceea de a nu bea sau nu înghiţi apă de mare, este să evite fructele de mare crude, ceea ce în cazul litoralului românesc iar nu este vorba. Nu aveam stridii care să crească în Marea Neagră şi să le consumăm crude”, a mai afirmat Cătălin Apostolescu, care a precizat că în momentul de faţă nu există niciun pericol legat de holeră pentru cei aflaţi pe litoralul românesc.

Directorul medical al Institutului de Boli Infecţioase Matei Balş, Adrian Marinescu, a explicat  la Prima News că probabilitatea de a avea holeră pe litoral în această vară este minimală, mai ales că nu există în Ucraina niciun caz diagnosticat cu holeră.

“Avem un subiect care e deja de zile bune şi deşi se explică foarte clar nişte lucruri, faptul că în momentul de faţă nu există niciun caz de holeră care să fie diagnosticat şi dovedit în Ucraina – chiar dacă e agentul patogen nu ai nici un pacient cu holeră în momentul ăsta. Nu vorbim de o boală eradicată. În lume, mai ales în ţările sărace, sunt câteva milioane de cazuri în fiecare an. E adevărat că de cele mai multe ori sunt forme uşoare, poate chiar asimptomatici şi cei care ajung să facă o formă care să ne pună probleme înseamnă un procent de 5%, maxim 10%.”, a afirmat Adrian Marinescu.

El a precizat că nu vede niciun motiv pentru care turiştii să nu meargă pe litoralul românesc.

“În condiţiile în care din punct de vedere control mediu se întâmplă cum trebuie pe litoralul românesc, în momentul în care nu intră în discuţie nici măcar un risc potenţial, nu mai vorbesc de un risc important, eu cred că nu trebuie să fie vreun motiv pentru care eu, cetăţean român, să nu mă duc pe litoralul românesc sau să îmi fac griji că în momentul în care aş intra în apă s-ar putea să ating o cantitate mică de apă să intre cumva în gură sau în nas. Având în vedere că în momentul în care vorbesc de o infecţie activă am nevoie de doză infectantă, este evident, nu numai în cazul holerei, că am nevoie să concentrez la un moment dat şi am nevoie de o anumită cantitate. Deci, probabilitatea este minimală de a avea holeră pe litoral în această vară”, a mai declarat Adrian Marinescu.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *