Alertă în Prahova. Miros suspect pe scara unui bloc din Ploiești, mai multe persoane au fost evacuate. Au intervenit pompierii militari

Alertă în Prahova. Miros suspect pe scara unui bloc din Ploiești, mai multe persoane au fost evacuate. Au intervenit pompierii militari

Alertă în Prahova. Autoritățile au fost alertate, luni seara, după ce mai multe persoane au semnalat un miros suspect pe scara unui bloc din municipiul Ploieşti, informează Agerpres.

 

Opt persoane, evacuate

 

Opt persoane au fost evacuate, iar trei dintre acestea prezentau uşoare probleme respiratorii. Cele trei persoane au fost evaluate medical.

Toate persoanele implicate au refuzat transportul la spital.

 

Ce a transmis ISU Prahova

 

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova, a fost semnalat miros suspect pe casa scării între etajele 6 şi 7 ale unui bloc de tip P+8 aflat pe strada Ştefan Greceanu din municipiul Ploieşti.

„Intervin pompierii militari cu o autospecială de stingere, o autospecială pentru transport personal şi victime multiple, două ambulanţe SMURD şi, în sprijin, două ambulanţe din cadrul SAJ Prahova. A fost solicitată intervenţia unui echipaj CBRN din cadrul USISU Ciolpani. (…) S-a acţionat pentru ventilare/aerisire, în acest moment fiind dispersat mirosul”, precizează sursa citată.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *