Alerte de caniculă și furtuni în cea mai mare parte a țării. Zonele vizate de vijelii

Alerte de caniculă și furtuni în cea mai mare parte a țării. Zonele vizate de vijelii

Un nou val de caniculă lovește mâine România, mai bine de jumătate din țară fiind vizată de o avertizare cod galben de temperaturi ridicate. O altă avertizare meteo cod galben de vijelii și ploi torențiale, valabilă astăzi, a fost emisă de ANM pentru 5 județe din sud-estul țării.

Avertizarea cod galben de caniculă este valabilă joi, 3 august, și vizează vestul, sudul și sud-estul țări. Potrivit ANM, în aceste zone „va fi caniculă, disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

Meteorologii avertizează că temperaturile maxime se vor situa în general între 33 și 37 de grade, iar cele minime, între 18 și 25 de grade.

Zonele vizate de avertizarea de caniculă emisă pentru ziua de joi, 3 august

De asemenea, ANM a emis și o atenționare de caniculă, valabilă, miercuri, 2 august, în Câmpia Română, Lunca Dunării și Podișul Dobrogei.

Aici, disconfortul termic va fi ridicat, indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și depăși ușor pragul critic de 80 de unități, iar pe alocuri va fi caniculă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 31 și 36 de grade.

Tot pentru astăzi, 2 august, a fost emisă o alertă cod galben de vijelii și ploi torențiale, valabilă între orele 12.00 și 20.00, pentru Dobrogea, nordul și estul Munteniei.

Meteorologii anunță că în ceste zone, local, „vor fi perioade cu instabilitate atmosferică, ce se va manifesta prin intensificări ale vântului (rafale de 55…75 km/h), vijelii, descărcări electrice, averse torențiale și grindină”.

Zonele vizate de avertizarea de vijelii și ploi torențiale valabilă miercuri

De asemenea, manifestări de instabilitate atmosferică vor fi, izolat, și în restul Munteniei, în Moldova și în sud-estul Transilvaniei.

Cum va fi vremea la București

În prognoza specială pentru București, care este valabilă de miercuri, ora 12.00, până vineri, 4 august, ora 10.00, meteorologii anunță că vremea va fi caniculară.

Miercuri, în Capitală, vremea va fi călduroasă în prima parte a zilei, cu temperatura maximă de 34 de grade Celsius, iar după-amiaza și seara cerul va fi variabil și „crește probabilitatea pentru intensificări de scurtă durată ale vântului, descărcări electrice și averse”.

De joi, de la ora 9.00 și până vineri, la ora 10.00, în București „va fi caniculă și disconfort termic ridicat, temperatura maximă urcând până la 36…37 de grade, iar cea minimă de 19…22 de grade”.

Cerul va fi mai mult senin și vântul în general slab.

Foto: Hepta

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *