De aceea, așa cum ne învață Sfinții Părinți, și eu vă îndemn la gândul răstignirii, gând care să rodească în noi pacea sufletelor și bucuria inimii. După cei doi ani de pandemie, după restricțiile pe care le-am suportat, am crezut că efectul distanțării sociale forțată ne va apropia. Culmea, ne-am îndepărtat unii de ceilalți, an devenit ceva mai egoiști, mai atenți la noi și mai puțin la cei din jur. Nu credeam că, la trei decenii după ce am învins regimul opresiv, România poate fi carceră a demnității. Speram ca lagărele de bunici de lângă București să fie o excepție nefericită. M-am înșelat amarnic: în întreaga țară ies la iveală noi și noi atrocități. Rețeaua de traficanți este mult mai mare decât ne imaginam, tentaculele ei se întind până la cel mai înalt nivel și aflăm că este o afacere pe bani grei, foarte grei. Bestiile cu chip de om nu au milă și decât un țel, acela de a obține averi uriașe- indiferent de modul în care o fac. Vedem că acum a pornit o frenezie a controalelor. Este bine că se fac, chiar și acum, în al doisprezecelea ceas. Dar, ca de obicei, această curățenie care se dorește a fi făcută a devenit motiv de luptă politică. Partidele se cațără pe suferința românilor, doar ca să mai obțină câteva voturi în plus. România se confruntă într-adevăr cu numeroase provocări și vulnerabilități care pot fi considerate semne ale unui stat slab. Corupția este cancerul care ucide, iar metastazele afectează toate nivelurile de guvernare, de la administrația locală până la cel mai înalt nivel de putere. Iar toate acestea subminează dezvoltarea economică, încrederea publică în instituții și împiedică progresul social. Ne condamnă la sărăcie, la moarte și ne pecetluiește destinul nedemn între popoarele eșuate ale istoriei. Dar statul suntem noi, cei mulți, indiferent de rolul pe care îl avem în societate.
Tocmai de aceea românii anunță proteste uriașe în zilele care vin. Mi-aș dori ca aceste manifestări să nu fie confiscate de unii sau de alții. Nu vor ieși în stradă doar pentru a protesta împotriva traficanților de bunici. Azi au fost negocieri cruciale între sindicaliștii din sănătate, premierul Marcel Ciolacu și ministrul Sănătății, Alexandru Rafila. Totul după ce mii de angajați din întreaga țară au manifestat în fața Guvernului și au cerut majorarea tuturor salariilor. Angajații amenință și cu greva generală. Iar criza din sistemul medical nu se oprește aici. Mâine ies în stradă și bolnavii de cancer și cer implementarea de urgență a planului național pregătit pentru ei. Bolnavii susțin că normele de aplicare prezentate de ministrul Sănătății reprezintă doar un document fără valoare juridică, iar în acest timp zilnic mor 150 de oameni. Cine plătește pentru aceste vieți pierdute? Alexandru Rafila se spală pe mâini și în scandalul azilelor groazei, mai ales că apar dovezi că o sesizare în acest sens a fost trimisă și către Ministerul Sănătății. Am să îi transmit domnului Rafila un mesaj disperat al unui telespectator Realitatea, care ne-a semnalat o problemă care îi afectează pe toți românii: “O decizie absurdă a Ministerului Sănătății care interzice medicilor de familie sa elibereze rețete prin email, dacă pacienții nu se afla în cabinet, cu cardul de sănătate asupra lor. Eu am handicap sever, ceea ce înseamnă că nu mă pot deplasa. Copiii mei sunt plecați în concediu, nu au cum să meargă la medic pentru mine. Ce fac în această situație? Guvernul urla toată ziua că va digitaliza toate serviciile. Să găsească o soluție, macar pentru cei cu handicap fizic sau mental. Și mai este o problema: până acum am primit prin email rețete simple, dar mai sunt medicamente de care am nevoie care se eliberează doar pe rețetă galbena sau verde. Pentru aceste rețete ar trebui sa mă duc la cabinet.”, se arată în mesajul telespectatorului nostru. Ne batem cu pumnii în piept că digitalizăm, dar o facem doar pe hârtie și pe bani grei. Între timp, birocrația ucide România! La propriu! O repet până la ultima mea picătură de energie: ca să ne facem bine, trebuie să ne asumăm neajunsurile. Și am toată încrederea în capacitatea de regenerare a acestui popor, al cărui cel mai de preț bun sunt chiar oamenii din care este format.
În fiecare zi încerc să aduc în fața dumneavoastră și oamenii care ne dau speranța că ne putem vindeca de răni. Astăzi îl veți cunoaște pe Teodor Guran, un tânăr nevăzător de 22 de ani, care a reușit să învingă sistemul groazei în care a fost aruncat din fragedă pruncie. Acesta a trăit în sânul a două familii maternale până la vârsta de 8 ani de unde a ajuns la Centrul pentru copii Maria din Brașov. El a trăit acolo până la vârsta de 19 ani, după ce a absolvit o școală post-liceală. A reușit să ia examenul de bacalaureat cu note mari, chiar dacă viața nu a fost bună cu el. Căminul sau mai bine-zis, casa terorii a fost un loc al chinului pentru tânărul care nu reușește să vadă lumina zilei de la naștere. Teodor a fost batjocorit și discriminat de cei din jur. După a fost alungat în urmă cu trei ani de la căminul din Brașov, băiatul a ajuns la un cămin pentru persoanele fără adăpost. Dar nu cedează: are un singur vis, să devină preot, pentru că doar Dumnezeu l-a ajutat să meargă mai departe. Tânărul a ajuns acum să locuiască provizoriu într-un cămin studențesc, după ce drama lui a ajuns la Tia Teofil, decanul Facultăți de Teologie din Cluj, cel care a fost impresionat de povestea acestuia. Viața lui Teodor este una cruntă, el trăiește acum doar din alocația de aproximativ 240 lei de la sat, ajutorul de handicap este blocat în birocrația românească, care pune bețe în roate celor care au deficiențe grave. Veți afla imediat întreaga poveste. Ca în fiecare seară eu, Alexandra Păcuraru, vă invit cu demnitate să ne dăm mâna pentru a face România suverană!
Un editorial semnat de Alexandra Păcuraru
