Alexandru Rafila, avertisment crunt privind o posibilă criză a medicamentelor: Nu putem să le avem pe amândouă

Alexandru Rafila, avertisment crunt privind o posibilă criză a medicamentelor: Nu putem să le avem pe amândouă

”La începutul anului, au fost foarte multe medicamente care nu se găseau pe piaţă, mai ales medicamente ieftine, medicamente generice. Nu se găseau în primul rând pentru că producătorii erau în China şi India şi au fost sincope în aprovizionare, nu doar în România, ci în toate ţările din UE. Noi ne-am întâlnit şi cu producătorii, şi cu distribuitorii, şi cu cei de la Colegiul farmaciştilor şi am găsit soluţii. În România poate că a fost una dintre cele mai mici crize legate de medicamentele uzuale. Existau şi soluţii de înlocuire. Spre exemplu, era criză de Nurofen, dar se găsea Ibuprofen, care e acelaşi lucru. A fost o problemă legată de preţul acestor medicamente ieftine pentru că de foarte mulţi ani în România este această regulă a preţului cel mai mic din UE, însă costurile producătorilor au crescut: cu energia, cu materia primă. S-a făcut o indexare a preţurilor, care a fost civilizată şi nu a avut un mare impact pentru cetăţean. Au crescut cu 14% preţurile medicamentelor care costau până în 25 de lei. Adică un medicament care costa 5 lei, costă acum 6 lei. Rezonabil. Şi cu 7% medicamentele care costau între 26 de lei şi 50 de lei. Un medicament care costa 30 de lei a devenit 32 de lei, ca să discutăm concret. Deci nu erau nişte creşteri mari, dar care erau totuşi acoperitoare astfel încât medicamentele să nu dispară”, a spus  Rafila într-o emisiune TV. 

În context, ministrul Sănătăţii a subliniat că e imposibil ca România să aibă şi cele mai ieftine medicamente din UE, şi în cantităţi foarte mari.  

”Noi avem acest paradox: medicamentele să fie cele mai ieftine, dar să se găsească din abundenţă. Există şi aici o piaţă, o competiţie între ţări. Evident că ţările care oferă un preţ puţin mai mare vor avea şi prezenţa medicamentelor pe piaţă. Nu putem să le avem pe amândouă: să se găsească medicamente fără niciun fel de problemă şi să avem preţurile cele mai mici. Trebuie să găsim un echilibru”, a explicat ministrul Sănătăţii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *