Alexandru Rafila, declarație halucinantă despre Fentanil, după înmulțirea cazurilor legate de drogul mortal – Ce spune după semnalul de la Bruxelles

Alexandru Rafila, declarație halucinantă despre Fentanil, după înmulțirea cazurilor legate de drogul mortal – Ce spune după semnalul de la Bruxelles

 

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, susține că România și Europa nu ar fi amenințate de cel mai periculos drog în acest moment – Fentanil. Întrebat cum va proceda România în condițiile în care Europa, inclusiv țara noastră, este amenințată de un val de fentanil, Al. Rafila a declarat că nu a citit o astfel de informație.

„Nu știu la ce vă referiți nu am citit niciun fel de știre că Europa este amenințată de o invazie de Fentanil. Putem spuen că este vorba despre un trafic, nu despre o invazie. Fentanilul, din câte știu eu, nu se deplasează singur în Europa”, a declarat ministrul Sănătății.

Despre verificările farmaciilor care comercializează medicamente cu fentanil și oxicodonă și nu respectă regimul produselor expirate, ministrul Rafila  a precizat luni că „avem un raport preliminar și o să dăm publicității rezultatele acestui control”. 

Declarația ministrului Sănătății vine la doar câteva zile de la semnalul de alarmă tras de Bruxelles despre un val de fentanil care va cuprinde Europa. În același timp, săptămâna trecută, Alexandru Rafila a anunțat că se fac controale masive la farmaciile care eliberează medicamente ce conțin oxicodonă și fentanil. Au fost identificate până în prezent peste 500 de astfel de farmacii.

„Încă din data de 18 septembrie a.c., inspectorii ANMDMR au început verificările privind respectarea legalităţii eliberării medicamentelor care conţin oxicodonă şi fentanyl. Inspectorii au identificat, astfel, peste 500 de unităţi farmaceutice (farmacii) care efectuează operaţiuni cu aceste medicamente. Acestea vor fi toate inspectate în următoarea perioadă. (…) În perioada imediat următoare, Ministerul Sănătăţii, în colaborare cu ANMDMR şi cu alte instituţii implicate în acest domeniu, va iniţia un proiect de modificare a actelor normative în vigoare, în vederea reglementărilor mult mai stricte privind activităţile cu medicamente psihotrope şi stupefiante”, a transmis ministerul condus de Alexandru Rafila.

Controale la sânge în peste 500 de farmacii care eliberează oxicodonă și fentanil – Ministerul Sănătății, anunț despre drogul mortal

Decizia a fost luată și după numărul mare de cazuri legate de consumul și traficul de droguri prezentate în mass-media, în urma tragediei din 2 Mai, în care Vlad Pascu, drogat, a provocat uciderea violentă a doi tineri și rănirea altor trei, precum și a cazului farmacistului care și-a creat o rețea pentru trafic de droguri, mai ales cu fentanil și oxicodonă, unele dintre cele maai periculoase antipsihotice care există în prezent.

Farmacistul Constantin Şonea, cunoscut sub numele de „Costy” a comercializat ilegal în ultimul an peste 13.000 de doze de fentanil, oxicodonă şi morfină, care trebuiau să fie distruse, fiind expirate. Acesta a fost arestat preventiv pentru 30 de zile pe 22 septembrie. Acesta, angajat al SC Fildas Traning SRL, se ocupa cu traficul de droguri de mare risc pe raza municipiului Bucureşti, respectiv Morfină, Lunaldin, Sevredol, Xanax şi Fentanil, pe care le procura din cadrul societăţii comerciale pentru care lucra. El a traficat și deținut pentru comercializare mari cantități de droguri, din iulie 2022 până în septembrie 2023, potrivit DIICOT. Cea mai mare cantitate a reprezentat-o drogul ucigaș – 13.000 de comprimate cu Fentanil.

 

Avertismentul Bruxelles despre VALUL DE FENTANIL pentu statele UE, inclusiv România

 

Comisarul european pentru afaceri interne, Ylva Johansson, a anunțat că Europa trebuie să se pregătească pentru „un val de fentanil”. Acesta a tras semnalul de alarmă după un avertisment al secretarului de stat american Antony Blinken, potrivit căruia Europa fie are o problemă nedescoperită cu drogurile sintetice, fie va fi lovită de una în curând, potrivit Politico Europe.

Avertisment sumbru: UE să fie pregătită pentru un val de FENTANIL – Drogul MORTAL e și în România, e de 50 de ori mai puternic decât heroina

„Când am vorbit cu secretarul Blinken, el a spus așa despre drogurile sintetice: <<Ori este o problemă pe care o aveți, pe care nu știți că o aveți, ori este o problemă pe care o veți avea>>.  Statele Unite vor să acționeze ca un gardian, pentru ca alții să nu aibă aceeași problemă ca și ei.

Fentanilul și alte droguri sintetice nu reprezintă însă cea mai mare preocupare a Uniunii Europene, canabisul fiind cel mai consumat drog, iar cocaina fiind drogul al cărui consum crește cel mai rapid. Dar, spre deosebire de SUA, unde drogurile sintetice sunt introduse ilegal din țări precum Mexic, Europa are capacitatea de laborator de a produce droguri sintetice, ceea ce ar putea declanșa rapid o criză.

Capacitatea de a produce fentanil în UE este aici, o avem. Asta înseamnă, bineînțeles, că în momentul în care decid să înceapă să facă asta și cred că există o cerere, ar putea să se declanșeze foarte repede.

Trebuie să fim foarte vigilenți și foarte pregătiți”, a avertizat Johansson într-un interviu acordat Politico.

Comisarul Ylva Johansson a făcut anunțul despre „valul de fentanil” în cadrul unui eveniment organizat în marja Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite despre amenințările la adresa sănătății și securității reprezentate de drogurile sintetice. Johanssen a amintit că președintele american, Joe Biden i-a îndemnat pe aliați să ia în serios amenințările cauzate de fentanil.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *