Alexandru Rafila, despre incendiul de la spitalul din Capitală: „Copiii vor fi transferați înapoi pentru că au nevoie de instalații speciale de recuperare”

Alexandru Rafila, despre incendiul de la spitalul din Capitală: „Copiii vor fi transferați înapoi pentru că au nevoie de instalații speciale de recuperare”

Incendiul a survenit după o pană de curent care a avut loc în zonă timp în care spitalul a fucționat pe generator, iar când curentul a revenit în rețea a dus la incendierea nu numai a transformatorului, ci și a două mașini care se aflau în apropiere, un lucru deosebit de periculos.

Lucrul cel mai important este modul în care a reacționat personalul medical, care a asigurat transportul în siguranță al acestor copii. Sunt copii cu dizabilități mulți dintre ei, spitalul are un profil special, poate unic în România, tratează copii care au boli grave și au nevoie de recuperare. Personalul de acolo este specializat în lucrul cu acești copii și a putut să-i mobilizeze și să-i transfere în siguranță.

Mâine dimineață vom organiza, la prima oră, după ce lucrurile sunt în ordine, transferul acestor copii pentru că au nevoie de instalații speciale de recuperare”, a spus Alexandru Rafila.

Întrebat de ce se întâmplă astfel de evenimente în spitale, ministrul Sănătății a spus: „Când discuți despre distribuție energie electrică, acest lucru se poate în orice instituție unde există un astfel de utilaj. Cred că cel mai important este ca distribuția să se facă în condiții de siguranță. Mentenanța trebuie asigurată de cei care au această responsabilitate.

Noi avem spitale publice vechi, noi am pornit investiții în domeniul sanitar, noi le-am început, sper să le și termine cei care vor veni după noi, pentru că aceste investiții durează câțiva ani”.

Explozie violentă, urmată de incendiu, lângă spitalul Marie Curie din Capitală

Un incendiu violent a izbucnit lângă spitalul Marie Curie din București. Focul s-a extins şi la două autoturisme, a anunțat ISU Bucureşti – Ilfov.

Pompierii vor verifica spitalul care a fost afectat de fumul de la incendiul izbucnit în curte. Pagubele vor fi stabilite la finalul interveției pompierilor.

„Este vorba de un transformator care a explodat, de la Budimex. Pompierii au asistat la evacuarea a 110 de copii. Au luat foc și două mașini. Nu avem victime, nu avem persoane rănite”, a spus Raed Arafat – șeful DSU, la Realitatea PLUS.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *